Război în Ucraina

 

Arhivele britanice confirmă,

punctul de vedere al Rusiei privind extinderea NATO

SUNTEM, OFICIAL, COMBATANȚI /

Printr-un gest de transparență necaracteristic, președintele Iohannis a publicat integral ”Acordul privind cooperarea în domeniul securității între Ucraina și România”. Documentul a fost semnat de șefii celor două state în marja summit-ului NATO de la Washington. Pe scurt, începând de ieri, România participă oficial la războiul ruso-ucrainean. Deocamdată fără soldați trimiși pe front. În rest, absolut toate instituțiile statului sunt mobilizate exemplar pentru a servi ireproșabil regimul Zelensky cu tot ceea ce este necesar: armament, muniție, bani, motorină, curent electric (apropo, de asta avem cele mai mari facturi din UE?), informații din zona serviciilor speciale, antrenament pentru piloți și alte cadre militare, servicii medicale de urgență, rute de transport produse alimentare. Și așa mai departe. La Cotroceni și la Palatul Victoria nu există o prioritate mai mare decât sprijinirea regimului Zelensky. Vorbim despre un efort uman și financiar imens, derulat departe de ochii publicului. Un efort decis în spatele ușilor închise, de către administrația Cotroceni și Deep State-ul conectat direct la telefoanele Pentagonului. Românii nu au fost întrebați dacă doresc un parteneriat strategic cu Ucraina pe timp de război. Și nici nu vor fi chestionați vreodată. Românii doar vor fi chemați la arme, atunci când escaladarea conflictului va face imposibilă orice altă variantă. Iată paragraful din acordul de securitate care anunță inevitabilul: ”În cazul unei noi agresiuni ruse împotriva Ucrainei sau în cazul unei escaladări semnificative, la cererea oricăruia dintre participanți, participanții se vor consulta în termen de douăzeci și patru (24) de ore, bilateral sau prin intermediul altor canale pe care ambii le consideră adecvate, pentru a stabili măsurile adecvate necesare pentru a contracara sau descuraja agresiunea sau escaladarea.” Această frază este aparent inutilă dacă lecturăm acordul cap-coadă. Tot ceea ce România ar putea face ”mai mult” în cazul escaladării se referă la trimiterea trupelor combatante în Ucraina. O situație de acest fel ar surveni, spre exemplu, odată cu tentativa de cucerire a Odesei sau printr-o ofensivă puternică a rușilor spre vestul Ucrainei. România nu are alte mijloace de a ”descuraja agresiunea sau escaladarea” (în afară de cele deja puse în practică) decât preconizata trimitere pe front a unor detașamente de soldați, în calitate de carne de tun. De altfel, MApN le-a solicitat recent medicilor de familie informații despre tinerii cu vârste între 18 și 35 de ani care suferă de afecțiuni incompatibile cu efectuarea stagiului militar. Faptul că iresponsabilul Iohannis și generalii-marionetă de la Cotroceni ne-au băgat în război aproape pe nesimțite este, începând de ieri, de netăgăduit. Ne putem aștepta, de aici încolo, la orice fel de repercusiuni din partea Rusiei. Ca atare, ar fi bine să controlăm mai des cutia poștală, în căutarea ordinului de încorporare. Iată ce spune și Andrew A. Michta, unul dintre consilierii Pentagonului specializat în propagandă: ”Avem nevoie de o viziune a victoriei în acest război și să o comunicăm în termeni de bun simț, astfel încât fiecare cetățean să înțeleagă clar încotro ne îndreptăm și ce se așteaptă de la el. Numai atunci se poate pune o democrație pe picior de război și - în cazul în care descurajarea eșuează - să fie capabilă să câștige.” Va urma o perioadă foarte tulbure, pe fondul alegerilor prezidențiale din SUA. Iar ulterior vom ști cu relativă exactitate cât mai avem până la mobilizarea generală.

Foarte interesant cu profesorul Corvin Lupu  

Conflictul din Ucraina din perspectiva contextului internațional actual. 

Știați despre Importanța Rusiei în Raport cu Țările Europei ? Citește mai mult AICI

Barbu Bibel Barbulescu  îi răspunde unui tembel -  Nu i nimeni bolșevic mai ales eu ! Europa a fost îngenunchiată de Hitler până în 41 cu ajutorul lui Stalin, cu oțelul rusesc cu petrolul și granele rusești. Din păcate nou am fost păcălici de serviciu ai Europei. Apropo în războiul din Afganistan 79-89 au murit peste 100 000 de sovieticii 30-40 % au fost români din Basarabia, Bucovina și Transcarpatia și alte teritorii din componența URSS. Când au început tensiunile în regiunea Donetsk și anexarea Crimeei armata ucraineană a trimis majoritatea romanilor în conflictul care nu i al lor .Cinismul era când Parossenko vorbea românește când îi recruta. Dar noi suntem români

Numele "Ucraina" provine din termenul ukraina din slava veche răsăriteană, termen ce înseamnă "la margine", "teritoriu de graniță" sau "în teren". Este derivat din u ("lângă") și substantivul slav krai ("regat, ținut").[4] Teritoriul și-a primit acest nume fiindcă în momentul invaziei tătare din secolul al XIII-lea se afla în zona de frontieră a Rusiei medievale.[4] A fost cunoscută (mai ales în perioada țaristă) și sub numele de "Rusia Mică", prin contrast cu "Rusia Mare", când principatul său medieval s-a separat de restul Rusiei, în urma invaziei tătare.[4] În limba ucraineană kraina înseamnă "țară".

 Preistorie și istorie antică

Cele mai vechi așezări umane de pe teritoriul Ucrainei datează din preajma anului 4500 î.Hr., perioada de înflorire a culturii Cucuteni, din neolitic, într-o arie largă ce acoperă părți din Ucraina de astăzi, precum și întreaga regiune Nipru-Nistru. În timpul epocii fierului, teritoriul a fost locuit de cimerieni, sciți și sarmați.[5] Între 700 î.Hr. și 200 î.Hr. a făcut parte din Sciția. Mai târziu, au fost fondate colonii grecești, romane și bizantine, cum ar fi Tyras, Olbia și Hermonassa, începând cu secolul al VI-lea î.Hr., pe malul nord-estic al Mării Negre, și care au înflorit până în secolul al VI-lea d.Hr.. În secolul al VII-lea, estul Ucrainei a făcut parte din statul bulgarilor. La sfârșitul acelui secol, majoritatea triburilor bulgare au migrat în diferite direcții, iar teritoriul locuit de ele a căzut în mâinile hazarilor.

Majorarea trebuie făcută cu Suma Fixă, care să acopere 

”COȘUL MINIM DE CONSUM” la cea mai mică pensie/venit .

 De ex., dacă pensia/venitul Min este 1000 lei și Coșul Minim de Consum este 3200 lei, corect este, majorarea toturor Pensiilor cu SUMĂ FIXĂ în valoare de 2200 Lei .

Mai multe info AICI

Epoca de Aur a Kievului  Articol principal: Rusia Kieveană.

În secolul al IX-lea, mare parte din Ucraina de astăzi era populată de ruși, care formaseră statul numit astăzi Rusia Kieveană. În secolele al X-lea și al XI-lea, acest stat a devenit cel mai mare și mai puternic din Europa.[6] În secolele care au urmat, acesta a pus bazele identității naționale a ucrainenilor, precum și ale identităților altor popoare slave răsăritene.[7] Kiev, capitala Ucrainei moderne, a devenit cel mai important oraș al Rusiei. Conform Cronicii lui Nestor, elita rusă era constituită, inițial, din varegii din Scandinavia. Varegii au fost, ulterior, asimilați de populația slavă locală și au devenit parte din prima dinastie rusă, dinastia Rurik.[7] Rusia Kieveană era compusă din câteva cnezate (principate) guvernate de cnejii înrudiți din dinastia Rurik. Cnezatul Kievului, cel mai prestigios și influent din toate principatele, a devenit subiectul rivalităților între rurikizi, fiind premiul cel mai de preț în lupta lor pentru putere.

 Epoca de Aur a Rusiei Kievene a început cu domnia lui Vladimir cel Mare (Volodîmîr, 980–1014), care a îndreptat Rusia spre creștinismul bizantin. În timpul domniei fiului acestuia, Iaroslav cel Înțelept (1019–1054), Rusia Kieveană a atins apogeul dezvoltării culturale și al forței militare. Aceasta a fost urmată de fragmentarea progresivă a statului, importanța puterilor regionale crescând din nou. După o ultimă revigorare, în timpul domniilor lui Vladimir Monomah (1113–1125) și a fiului său Mstislav (1125–1132), Rusia Kieveană s-a divizat în principate separate. Invazia mongolă din secolul al XIII-lea a devastat Rusia Kieveană, Kievul fiind complet distrus în 1240.[8] Pe teritoriul Ucrainei de azi, Rusia Kieveană a fost urmată de principatele Halici și Volînia, care au fost unite, ulterior, sub numele de Halici-Volînia.

Dominația străină

La jumătatea secolului al XIV-lea, Halici-Volînia a fost supusă regelui polon Casimir cel Mare, iar centrul fostei Rusii Kievene, inclusiv Kievul, a fost preluat de Marele Ducat al Lituaniei, după Bătălia de pe Râul Irpen. În urma Uniunii de la Krevo din 1386, o uniune dinastică între Polonia și Lituania, mare parte din teritoriul Ucrainei de azi a fost controlat de nobilii lituanieni rutenizați, în contextul apartenenței de Marele Ducat al Lituaniei. În acest moment, termenii de Rutenia și ruteni au devenit folosiți pe scară mai largă pentru a denumi regiunile marginei (ocraina în limba slavă) de Est a Poloniei (Ucraina nu exista ca stat) și oamenii ce le locuiau, ca versiuni latinizate ale cuvântului "rus'" (ex. "rusini").

 După 1569, Uniunea de la Lublin a format Uniunea statală polono-lituaniană. Mulți membri ai claselor superioare rutene s-au convertit la catolicism, devenind confundabili cu nobilii poloni.[10] Astfel, mulți dintre țăranii de rând, lipsiți de protectorii lor din rândurile nobilimii rutene, au recurs la protecția cazacilor, care rămăseseră permanent ortodocși și aveau tendința de a recurge la violență împotriva celor percepuți de ei ca dușmani, în particular, împotriva statului polon și reprezentanților acestuia.

 La jumătatea secolului al XVII-lea, a fost înființat un cvasistat militar căzăcesc de către cazacii de la Nipru, locuit și de țăranii ruteni care fugeau de iobăgie. Polonia nu controla foarte bine acest teritoriu, dar cazacii erau o forță utilă în luptele împotriva turcilor și, în unele momente, cele două state erau aliate în campanii militare. Totuși, continuarea iobăgirii țăranilor de către nobilimea polonă și, mai important, suprimarea Bisericii Ortodoxe i-au împins pe cazaci departe de Polonia.[13] Aspirațiile lor erau de a avea reprezentare în Seimul polon, recunoaștere a tradițiilor ortodoxe și creșterea treptată a prezenței cazacilor în armată. Aceste aspirații au fost refuzate, cu vehemență, de regii poloni. În cele din urmă, cazacii s-au aliat cu Rusia ortodoxă și cu hoardele tătare (păgâne), decizie ce a condus, mai târziu, la decăderea statului polono-lituanian[12] și la păstrarea creștinismului ortodox în Ucraina.

„Poate fi periculos să fii dușmanul Americii, dar să fii prietenul Americii este fatal” H. Kissinger

„Între Occident și ruși, restul lumii riscă să-i aleagă pe ruși”

„Statele Unite au declarat cu siguranță un război economic Rusiei și duc acest război. Da, de facto este”, a spus el, întrebat despre declarația subsecretarului american de stat Victoria Nuland potrivit căreia „din punctul de vedere al SUA, rezultatul crizei din Ucraina este o înfrângere strategică pentru Vladimir Putin”.

TRATAT din 2 februarie 1997 cu privire la relatiile de buna vecinatate şi cooperare dintre România şi Ucraina

Articolul 21. Părţile contractante, în concordanta cu principiile şi normele dreptului international şi cu principiile Actului final de la Helsinki, reafirma ca frontiera existenta între ele este inviolabila şi, de aceea, ele se vor abtine, acum şi în viitor, de la orice atentat împotriva acestei frontiere, precum şi de la orice cerere sau actiune indreptata spre acapararea şi uzurparea unei părţi sau a intregului teritoriu al celeilalte părţi contractante.2. Părţile contractante vor incheia un tratat separat privind regimul frontierei dintre cele doua state şi vor solutiona problema delimitarii platoului lor continental şi a zonelor economice exclusive în Marea Neagra, pe baza principiilor şi procedurilor convenite printr-un schimb de scrisori între ministrii afacerilor externe, efectuat o dată cu semnarea prezentului tratat. Înţelegerile convenite în acest schimb de scrisori vor intra în vigoare simultan cu intrarea în vigoare a acestui tratat.Vezi sursa Info AICI

”Polonia a trimis Germaniei nota diplomatică. Cere Berlinului 1.300 de miliarde de euro despăgubiri de război.”

De ce are SUA neapărat nevoie de un război cu Rusia?

Nu există bătălie pentru Ucraina.  Există un război împotriva Rusiei.  Războiul împotriva Rusiei este un război împotriva Europei.

De ce duc Statele Unite acest război?  Din dragoste pentru democrație și drepturile omului?  Din cauza preocupării altruiste pentru viitorul Europei și al lumii?  Pentru a răspândi pacea și prosperitatea pe tot globul ?

Răspunsul este dezgustător de cinic. Din cauza celor 17 trilioane de dolari pe care îi datorează lumii,  din cauza comerțului de 500 de miliarde de dolari dintre Rusia și Europa pe care vor să le fure, pentru a păstra dolarul ca monedă mondială, pentru că yuanul a venit din Est și nu e bine, iar țările BRICS tocmai și-au înființat propria bancă și propriul fond valutar.

Ia să vedem ce ne spune Paul Christie, director executiv al Institutului pentru Perspective Globale de la Universitatea Columbia și, mai ales, un angajat al Agenției Naționale de Securitate (NSA).

Cum arată cele 17 trilioane $?

Iată: „17.000.000.000.000 (1 trilion echivalează cu o mie de miliarde).  Datoria SUA crește cu 3,5 miliarde de dolari pe zi.  Fiecare american datorează personal 148.000 de dolari statelor creditoare.

Cei mai mari creditori ai SUA sunt:

1. China (2 trilioane USD)

2. Japonia (1,14 trilioane USD)

3. Brazilia (256,4 miliarde USD)

4. Taiwan (185,8 miliarde USD)

5. Elveția (178, 2 miliarde USD)

6. Belgia (167,7 miliarde USD)

7. Marea Britanie (156,9 miliarde USD)

8. Luxemburg (146,8 miliarde USD)

9. Rusia (131,6 miliarde USD)

10. Hong Kong (120 miliarde USD).

Pentru ca Statele Unite să facă față datoriilor, a explicat Paul Christie, a trebuit să organizeze cataclisme care să nu aibă consecințe devastatoare pentru Statele Unite (consecințele sunt întotdeauna pentru alții, doar pentru europeni, de preferință ruși),  fără a scădea standardul propriei populații, adică totul pe cheltuiala altcuiva și a întregii lumi, adică fiecare țară să participe la rezolvarea dificultăților financiare ale Americii.

Acum că nenea Paul Christie ne-a lămurit, să descriem obiectivele Statelor Unite:

📌Să provoace o ruptură ireparabilă între Europa și Rusia, să creeze un haos gestionabil în Ucraina pentru a opri resursele energetice ale Rusiei și ca Europa să fiarbă de indignare împotriva Rusiei, să fiarbă până dă în clocot și atunci ea însăși va provoca o ruptură ireversibilă a relațiilor cu Rusia. Apoi Europa va fi obligată să se reorienteze către aprovizionarea cu energie din SUA.

Și atunci să vezi….…cum Statele Unite, cu gazele lor de șist, vor fi din nou în rolul de binefăcător al Europei, dotați cu un fel de baghetă magică energetică.  Asta va duce la investiții uriașe în producția americană de gaze de șist, la crearea unei infrastructuri puternice pentru procesarea și livrarea acestuia în Europa.

Iar bătrâna doamnă, rămasă fără gaz rusesc, nu va comenta, ceea ce va permite Statelor Unite să-și elimine rapid problemele financiare.

Astfel, „binefăcătorul” va câștiga, iar Europa „favorizată” va plăti de două ori sau de trei ori mai scump gazul de șist american, iar de consolare, va sărbători și va cânta fericită pentru eliberarea de opresiunea energetică rusească, de cizme, de budyonka și de vatniki. Curculă pe FB

Documentele declasificate recent de către Rusia devoaleaza: crimele si atrocitățile săvârșite de către naționaliștii nazisti ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial !

La cererea reprezentanților Consiliul Federației Rusiei  au început sa apară pe situl Ministerului Apărării al Federației Ruse – documentele autentice ce descriu crimele si atrocitățile săvârșite de către naționaliștii ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial care sunt înfricoșătoare. Desecretizarea s-a realizat de Putin care a ordonat Arhivelor  de Război sa ridice secretul de stat impus asupra documentelor de pe vremea lui Stalin!
Crimele si atrocitățile arata manifestari ultra-naționaliste pline de o ferocitate si o ura bestiala fata de tot ce înseamnă ”altceva” decât ucrainian. Se poate spune ca  pe lângă ucrainianul Stepan Bandera, pana si… Hitler a fost un copil naiv. Daca Hitler urmarea doar exterminarea evreilor, tiganilor si handicapatilor, detasamentele mortii, conduse de bandera au incercat exterminarea tuturor naționalităților conlocuitoare, în primul rând exterminarea evreilor ucraineni si romani, ca  si a rușilor. De mentionat ca românii din Ucraina constituie al treilea grup etnic (după ucraineni și ruși) din UCRAINA, numărând 409.608 de persoane, sau 0,85% (dintre care Romani Moldoveni , s-au declarat 258.619 – 0,53%, iar… Români , 150.989 – 0,32%) din populația Ucrainei, potrivit recensământului populației din 2001 .

Documentele despre atrocitățile săvârșite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost închise de Stalin care a impus secretul de stat asupra lor de teama ca nu cumva rușii sa se revolte, aflând conținutul lor , fapt care ar fi dus la un adevarat cutremur interetnic  în interiorul URSS. De fapt încă din 1944 mareșalii ruși i-au cerut lui Stalin formarea unui tribunal militar care sa-i judece pe criminalii ucraineni vinovați de genocid . Stalin , marxist-leninist convins, nu a fost de acord cu o astfel de teorie si a refuzat sa ia masuri punitive de amploare împotriva executantilor ucraineni, mulțumindu-se sa aprobe doar cercetarea criminalilor ucraineni renumiti si cu adevărat odioși, care au fost judecați si spânzurați…ca sa fie inchis subiectul !

După moartea lui Stalin, PCUS in frunte cu…ucraineanul Nichita Hrușciov au menținut regimul de documente secrete asupra arhivelor de război si de teama ca Israelul sa nu ceara URSS-ului despăgubiri pentru genocidul ucrainian. Pe atunci Ucraina făcea parte din URSS si responsabilitatea pentru eventuale despăgubiri cerute de Israel ar fi căzut în sarcina Moscovei care, firește, nu voia sa plătească Israelului  miliarde de dolari pentru crime ce nu le săvârșiseră rușii. Astăzi, însă, Ucraina este un stat independent si poporul ucrainian poate sa-si asume responsabilitatea propriului trecut. Dar astăzi trecutul este falsificat pe scara larga, așa ca președintele Putin a  ordonat Ministerului Apărării al Rusiei sa ridice secretul de stat de pe documentele privind genocidul ucrainian.

 Documentele sunt terifiante si arata ca Ucraina anilor 1940-1945 a fost mai nazista decât… Germania nazista si mai fanatica decât SS-ul german.

Sunt documente ce devoaleaza ca fosta Armata Ucraineană avea adevarate regimente de calai care se ocupau numai cu uciderea la ordin a populației civile de alte naționalități. 

Se exterminau populatiile din sate si orașe întregi. Voluntarii erau extremiști de dreapta si cruzimea lor era înfricoșătoare. 

Când prindeau ruși ori evrei îi schingiuiau înainte de ai omorî.  

Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii ucraineni în Ucraina de Sud-Est (Cernauti,Donețk, Lugansk, Harkov etc). Adică taman în locurile unde astăzi actuala Armata Ucraineană trage cu tunurile în satele si orașele  rușilor, așa cum făcea în anii 1941-1943.

Opinia publica internationala –  indusa azi în eroare de o mai veche propaganda mincinoasa – nu știe ca rușii din zonele Donețk si Lugansk si-au declarat independenta si au cerut ajutorul Rusiei tocmai de teama ca evenimentele din 1941-1945 sa nu se repete si rușii sa fie exterminați de ucraineni… Iar,asa cum se stie,… Rusii isi ajuta fratii,convenindu-le conflictele mocnite!

Se apreciaza ca nazistii ucraineni au ucis în anii 1941-1943 peste 5 000 000 (cinci milioane !) de civili din Ucraina (naționalități conlocuitoare, mare parte din ei de etnie rusa) si au omorât aproape 900 000 (noua sute de mii) de evrei. Numărul polonezilor uciși a fost de 200 000 (doua sute de mii). Dar  au fost executați peste 400000 (patru sute de mii) de militari sovietici care fuseseră luați prizonieri de germani sau se predaseră. În acest fel omorurile săvârșite de bandele naționaliste ucrainene chiar întrec in zona numărul victimelor  nazismului german si plasează Ucraina pe locul I între statele naziste.Pare greu de crezut dar cuprinși de fanatism si de admirația pentru modelul Dictaturii naziste , aproape doua milioane de bărbați ucraineni în putere au cerut sa plece în fabricile celui de Al Treilea Reich ca sa muncească  pe marci în fabricile si pe ogoarele nemților, numai ca Armata Germana sa-si  poată impune ideologia nazista de invingatori!

Vezi Sursa Info AICI

Articol interesant preluat de la Domnul Col Cretu Constantin

Cui trebuie sa punem intrebari ?

De-aia sunt radicalizat. Ce treabă am eu cu Rusia? Să facă ce vrea în țara ei. Eu n-am cerut să ader vreodată la Rusia. Eu am luptat să ajungem în UE. M-am bucurat la vremea aia pentru accederea în NATO, pentru Parteneriatul Strategic. Păreau oameni normali la cap. Toți.

Nu aveam noi informații, ca astăzi, să vedem ce-au ei în cap. Totul era împachetat frumos. Democrație, valori occidentale, drepturi și libertăți fundamentale... Pluralism democratic... Economie de piață, liberă inițiativă... Rai, ce să mai...

Au spus ei când am intrat în UE că vor încălca suveranitatea națională prevăzută în tratate? Că ori te supui la ce spune Bruxelles-ul, ori îți tai fondurile UE? Vorbeau atunci despre porno-educația sexuală de la grădiniță începând? Despre transgenderism, Părinte 1, Părinte 2? A spus NATO când am intrat că trebuie să delcarăm noi războaie, să atacăm state, să dăm jos dictatori, fără acordul ONU?

Le-am tot acceptat, crezând că așa e bine, că ne acceptă în familia lor, ca pe frați. A spus UE că vrea să reducă fermele, să interzică creșterea animalelor în gospodării, să trecem pe alge, insecte gândaci? Păi cine era dobitoc să mai intre într-o asemenea adunătură de descreierați? Bun, poate poți să zici acum: Stai, domne, că lumea evoluează fulgerător, nu putea să prevadă nimeni astea!

Fals! Eu înțeleg mai bine decât mulți ce-nseamnă dinamica societății globale. Aici e vorba despre altceva. Despre principii. Occidentale chiar.

Orice schimbări care au loc într-o organizație democratică, cum sunt UE și NATO, generate de schimbarea factorilor externi, se face respectând statutul de funcționare. Adică, prin vot democratic. Așa cum au și fost înființate. Întreabă cineva popoarele astăzi? Nu. Doar le amenință cu sancțiuni dacă nu se supun.

Nici nu se mai obosesc să schimbe tratatele de funcționare. Nu, o gașcă de derbedei, de scelerați, și la nivel de UE și la nivel de NATO, nu mai țin cont de votul popoarelor. Nu le întreabă. Schimbă regulile din mers.

Da, dar popoarele n-au nivelul de înțelegere al realității complexe, zice el. Fugi, bă de aici! Popoarele, în masa lor nu, dar în masa aia mai sunt și lideri de opinie, cei mai mulți mai inteligenți decât escrocii elitiști. Și la care popoarele iau aminte. Ele trebuie să asculte și alte voci. Ori ei asta fac: ecranează liderii de opinie.

Deci eu n-am nicio treabă cu Rusia. Rusia n-a fost niciodată o democrație. Asta a fost ghinionul ei. Dar dacă nu înțelegi Rusia de astăzi ești un bou. Când Rusia este vizată de imperialismul occidental. Pentru resursele ei. Rusia nu poate fi democrată astăzi. Ar fi distrusă facil.

În Rusia trăiesc 162 de etnii. Gândește-te cât de ușor ai distruge o asemenea țară, dacă ai democratiza-o. Cam câte „revoluții portocalii” ar putea instrumenta Occidentul imperialist. Doar a făcut atâtea. Câte războaie de secesiune ai provoca. Are peste 20 de mil. de musulmani. Cum ar putea fi radicalizați ăia. Moscova n-ar ști unde să se mai îndrepte, ce conflicte să mai închidă.

Am mai spus-o: Occidentul, prost, n-a înțeles filosofia poporului rus. În mentalul rus, Occidentul este un Dușman. Fiindcă la asta a condus politica Occidentului din ultimul secol. Nu l-a vrut partener. Poporul rus nu vrea democrație, vrea un LIDER puternic, care să-i asigure securitatea. Pâinea de mâine.

El știe ce resurse are. A plătit cu zeci de milioane de jertfe în al doilea război mondial. Au accepta destrămarea URSS-ului. Fără să tragă un foc de armă. Occidentul n-a prețuit asta. Toți imbecilii au uitat cum un Imperiu a acceptat să se destrame, crezând niște promisiuni făcute de niște mizerabili occidentali. Ca peste ani să vină și să includă în NATO niște teritorii care au fost ale Rusiei. Să-i bage rachetele în ușa casei.

Ce le-a spus Putin acum doi ani? Și a fost foarte cinstit:

„Știm ce-ați făcut în Ucraina! Știm ce-ați cumpărat! Știm pe cine ați cumpărat! Știm ce vreți să faceți! Vrea Ucraina să intre în NATO? A avut tratament preferențial din partea noastră, fiindcă avem acolo populație rusă. OK. Dar va intra fără teritoriile noastre. Cedate de bolșevicii Stalin și Hrusciov (unul gruzin, altul ucrainean - n.m.).

Cu ce a intrat Ucraina în URSS, cu aia să intre în NATO. Să dea înapoi țărilor teritoriile furate de bolșevici și făcute cadou Ucrainei!”, le-a spus Putin. A spus ceva greșit? A cerut ceva exagerat?

Ce-a făcut Occidentul? A râs! I-a ieșit râsul pe nas acum. Îl doare pe Occident undeva de Ucraina? Suntem normali la cap? Îl doare de granițe, de suveranitate, independență? De unde, când el a încălcat atâtea suveranități, a destrămate state?

Despre ce este vorba atunci? Despre bani, influență și o agendă globală. Pe care, iar mă repet, a „n”-a oară, oamenii naivi n-au cum s-o perceapă. E prea bine camuflată de fața bonomă a Occidentului.

Cam așa se face o analiză. Dacă te respecți. Dacă nu pe tine, măcar Adevărul. Dacă nici pe el, ești un pierdut. Cu creierii varză. Nu ai nicio identitate. Și o spun cu o mare tristețe. Cine mai poate rămâne echilibrat, să rămână. Cine nu, meargă cu „dumnezeul” lui! Acum apare vreun dobitoc să spună că sunt putinist." *Angelo Davidescu*

Vezi Sursa Info AICI

 Hatmanatul Căzăcesc

În 1648 Bohdan Hmelnițki a condus cea mai mare răscoală căzăcească împotriva Uniunii Polono-Lituaniene și împotriva regelui polon Ioan Cazimir al II-lea.[15] Teritoriul de pe malul stâng al Niprului a fost integrat în Rusia, sub forma Hatmanatului Cazac, în urma Tratatului de la Pereiaslav, din 1654, și a războiului ruso-polonez ce i-a urmat. După împărțirile Poloniei de la sfârșitul secolului al XVIII-lea (1772, 1793, 1795) între Prusia, Austria Habsburgică și Rusia, Galiția a fost preluată de Austria, iar restul hatmanatului cazac a fost incorporat în Imperiul Rus.

 După moartea lui Hmelnițki, hatmanatul căzăcesc decade. Fiul lui Bogdan, Iuri, a fost numit succesor, dar el nu a fost la fel de înțelept ca tatăl său. După domnii fără sens, "ruina" hatmanatului căzăcesc este eliminată de Ivan Mazepa. Hatmanatul a înflorit în timpul domniei sale, în domeniul artistic, în special. Stilul arhitectural dezvoltat în timpul mandatului său a fost numit „barocul ucrainean”. Izbucnind Marele Război Nordic dintre Rusia și Suedia, el rupe alianța cazacilor ucraineni cu rușii, aliindu-se cu Suedia. Victoria rușilor a pus capăt visului de independență al lui Mazepa, independență pe care o promiseseră suedezii, în schimbul ajutorului acordat de cazaci. După moartea lui Kirilo Rozumovski, ultimul hatman, teritoriul căzăcesc (nu exista noțiunea de "Ucraina" ca stat. Exista doar "Ocraina" sau "margine" a Poloniei sau a Rusiei) intră sub stăpânirea rusă.

 Ucraina rusă

În ciuda promisiunilor de autonomie a Hatmanatului căzăcesc (Galiția trecuse la Imperiul Habsburgic) făcute cu ocazia Tratatului de la Pereiaslav, cazacii și rutenii (rămași în stânga Niprului) nu au primit niciodată libertățile și autonomia pe care le așteptau de la Imperiul Rus. Totuși, în cadrul imperiului, cazacii și rutenii au ajuns să ocupe funcții înalte în administrația de stat rusească și în Biserica Ortodoxă Rusă.

 Mai târziu, regimul țarist a dus o politică de rusificare a teritoriilor căzăcești și rutene, suprimând folosirea dialectelor căzăcești și rutene (rusine) în tipărituri și în public (nu a existat noțiunea de limbă "ucraineană" în sec. XVII-XIX).[16]

 Primul Război Mondial și Revoluția Rusă

Articol principal: Războiul de Independență al Ucrainei.

Vezi și: Ucraina în timpul Primului Război Mondial, Războiul Civil Rus și Ucraina după Revoluția Rusă.

Rutenii, rusinii și cazacii au intrat în Primul Război Mondial atât de partea Puterilor Centrale (rutenii și rusinii din Galiția și Bucovina), sub Austria, cât și de partea Antantei (cazacii), sub Rusia. În timpul războiului, autoritățile austro-ungare au format Legiunea Ucraineană (galițiană) (apar pentru prima oară noțiunile de "ucrainean" și "ucraineană" la inițiativa contelui Stadion - șeful serviciilor secrete austro-ungare din anii 1890-1916), alături de Legiunile Poloneze, pentru a lupta împotriva Imperiului Rus. Aceste legiuni au stat la baza armatei polone interbelice și a armatei galițiene ucrainene ce a luptat împotriva bolșevicilor în perioada imediat următoare Primului Război Mondial (1919–23). Cei suspectați de sentimente filo-ruse, în Austria, au fost tratați dur. Până la 5.000 de susținători ai Imperiului Rus din Galiția au fost închiși în lagărele de prizonieri de la Talerhof, Styria, și în fortăreața Terezín (astăzi în Cehia).

Odată cu prăbușirea imperiilor rus și austro-ungar, în urma Primului Război Mondial și al Revoluției Ruse, a apărut o mișcare națională ucraineană pentru independență. În perioada 1917–20, au apărut câteva state ucrainene: Republica Populară Ucraineană, Hatmanatul, Directoratul și Republica Sovietică Socialistă Ucraineană (probolșevică), state ce au ocupat teritorii din fostul Imperiu Rus; de asemenea, pe fostul teritoriu austro-ungar s-a format Republica Populară Vest-Ucraineană. În mijlocul Războiului Civil Rus, s-a dezvoltat și o mișcare anarhistă ucraineană, numită Armata Neagră, condusă de Nestor Mahno.[18] Totuși, în urma înfrângerii Ucrainei de Vest în Războiul Polono-Ucrainean, urmat de eșecul invaziei polone respinse de forțele ruse și ucrainene pro-sovietice, Ucraina n-a putut să se unifice și să-și câștige independența (chiar în acest text se arată că existau mai multe republici ucrainene în perioada 1918-1920). În urma Păcii de la Riga, tratat semnat de Rusia Sovietică, Ucraina Sovietică și Polonia, vestul Ucrainei de azi (atunci nu exista un stat ucrainean unificat) a fost împărțit și încorporat în Polonia, iar părțile centrale și estice au format RSS Ucraineană, în martie 1919, care a devenit, ulterior, republică fondatoare a URSS, în decembrie 1922.[19]

 

Ucraina Sovietică Interbelică

Revoluția care a adus la putere guvernul sovietic a devastat Ucraina. 1,5 milioane de oameni au murit și sute de mii și-au pierdut casele în urma conflictelor. În condițiile acestea, guvernul sovietic a rămas flexibil în anii 1920.

 Astfel, cultura și limba ucraineană au avut o perioadă de reviriment, iar ucrainizarea a devenit o implementare locală a politicii sovietice de korenizație (adică indigenizare). Bolșevicii au introdus și asistența medicală universală, educație și asistență socială. Drepturile femeilor au fost recunoscute iar noile legi au căutat eliminarea vechilor inegalități. Majoritatea acestor politici au fost anulate, însă, până la începutul anilor 1930, după ce Iosif Stalin și-a consolidat, progresiv, puterea, devenind liderul de facto al Partidului Comunist și dictator al Uniunii Sovietice.

Începând cu sfârșitul anilor 1920, Ucraina a fost implicată în proiectele de industrializare a URSS, iar producția industrială a țării a crescut de patru ori în anii 1930.

 Totuși, industrializarea a avut costuri enorme pentru țărănime, care fusese, din punct de vedere demografic, baza națiunii ucrainene. Pentru a satisface nevoia crescândă de hrană și pentru a finanța industrializarea, Stalin a instituit o politică de colectivizare a agriculturii, statul confiscând pământurile și animalele țăranilor și comasându-le în ferme colective, aceste politici fiind aplicate cu ajutorul armatei și a poliției secrete.[19] Cei care au opus rezistență au fost arestați și deportați. Asupra țăranilor au fost impuse cote de producție din ce în ce mai mari. Colectivizarea a avut un efect devastator asupra productivității agricole. Întrucât membrii fermelor colective nu aveau dreptul de a primi din produsul muncii lor până când nu se îndeplinea planul, în Uniunea Sovietică s-a răspândit foametea. În 1932–33, milioane de oameni au murit de foame în ceea ce astăzi se cunoaște sub numele de Holodomor. Nu există încă un consens între istorici în ceea ce privește faptul dacă această foamete artificială poate fi denumită genocid, dar Rada Supremă a Ucrainei și mai multe alte țări îl consideră un genocid al poporului ucrainean.

Perioadele industrializării și a Holodomorului au coincis și cu politica sovietică agresivă împotriva elitelor culturale și politice naționale adesea acuzate de "deviaționism naționalist". Două valuri de represiune politică și persecuții din URSS (1929–34 și 1936–38) au avut ca rezultat uciderea a 681.692 oameni; printre aceștia se numărau și 80% din membrii elitei culturale ucrainene și trei sferturi din toți ofițerii de rang înalt ai Armatei Roșii.

Al Doilea Război Mondial

În urma invadării Poloniei, în septembrie 1939, trupele germane și sovietice și-au împărțit teritoriul Poloniei. Astfel, Galiția și Volînia, au fost alipite la URSS (Ucraina exista doar ca o republică socialistă autonomă în cadrul federației comuniste numită URSS). Unificarea reușită de Ucraina pentru prima oară în istoria sa, în 1992, a fost un eveniment decisiv în istoria acestei țări.[23][24]

 

După capitularea Franței în fața Germaniei, România a fost forțată de URSS să cedeze Basarabia și nordul Bucovinei, în urma Tratatului încheiat de Hitler și Stalin la 23 august 1939, ale cărui consecințe au fost declarate nule de comunitatea internațională, inclusiv de Rusia, în prezent. RSS Ucraineană a primit de la călăul Stalin nordul și sudul Basarabiei, nordul Bucovinei, și Ținutul Herța, teritorii ocupate de agresorul sovietic, care n-au aparținut niciodată și nu-i aparțin Ucrainei (în urma nulității protocolului secret Ribbentrop/Molotov). În schimb, vestul fostei Republici Autonome Moldovenești (actuala Republică Transnistreană) a fost alipit de Stalin nou-createi RSS Moldovenești. Anexările teritoriale abuzive ale URSS au fost recunoscute de tratatele de pace din 1947. În prezent, în urma recunoașterii, inclusiv de Duma de Stat a Rusiei, nulității Pactului Hitler-Stalin (cunoscut ca Pactul Ribbentrop-Molotov), efectele tratatelor din 1947 sunt nule de drept. Ca urmare, Germania s-a reunificat, Țările Baltice și-au câștigat independența. Ca urmare a precedentului creat, Tratatul din 1947 s-a dovedit caduc, urmând ca și teritoriile ocupate de fosta URSS (Rusia și Ucraina sovietice) să revină la Patria mamă România (evident parțial, căci procesele de rusificare și ucrainizare au schimbat profund structura etnică a populației din aceste teritorii cu consecințe devastatoare în plan social)

 

Armatele germane au invadat URSS în 22 iunie 1941. Armatele Axei au avansat rapid, în pofida eforturilor disperate ale Armatei Roșii. Peste 600.000 de soldați sovietici au fost uciși sau au căzut prizonieri în bătălia de la Kiev.[25][26] Deși marea majoritate a ucrainenilor au luptat de partea Armatei Roșii și a rezistenței sovietice,[27] unii naționaliști ucraineni au creat o formațiune antisovietică în Galiția, Armata Insurecțională Ucraineană (1942), care s-a unit cu forțele naziste. În total, numărul ucrainenilor care au luptat în armata sovietică este estimat a fi între 4,5 milioane[27] și 7 milioane.[28] Gherilele prosovietice din Ucraina sunt estimate la 47.800, la începutul ocupației, și 500.000 în 1944; aproximativ 48% dintre aceștia erau etnici ucraineni.[29]

 

Inițial, germanii au fost primiți ca eliberatori de unii ucraineni din vest, adică din teritoriile anexate de URSS în 1939 și 1940. Dar administrațiile teritoriilor ocupate nu au făcut prea multe încercări de a exploata nemulțumirile ucrainenilor față de politicile staliniste.[30] În schimb, naziștii au păstrat sistemul fermelor colective, au dus politici sistematice de exterminare a evreilor, au deportat oameni în Germania pentru muncă și au început o politică de depopulare a Ucrainei pentru a o pregăti în vederea colonizării.[30] În aceste condiții, în mare parte, cei rămași în teritoriul ocupat s-au opus, activ sau pasiv, naziștilor.

Pierderile totale de populație suferite de Ucraina în timpul războiului sunt estimate a fi între cinci și opt milioane,[31][32] inclusiv peste o jumătate de milion de evrei uciși de Einsatzgruppen, uneori, cu ajutorul colaboratorilor locali. Din 8,7 milioane de soldați sovietici care au murit în luptele contra naziștilor,[33][34][35] 1,4 milioane erau etnici ucraineni.

Republica a fost grav afectată de război și a fost nevoie de eforturi semnificative pentru a își reveni. Peste 700 de orașe și 28.000 de sate au fost distruse.[36] Situația a fost înrăutățită de o foamete cumplită, în 1946–47, cauzată de secetă.[37]

 

Rezistența antisovietică a continuat mulți ani după război, mai ales în vestul Ucrainei, teritorii proaspăt ocupate de URSS, dar și în alte regiuni.[38] Armata Ucraineană Insurgentă a continuat să lupte împotriva URSS până în anii 1950, folosind tactici de gherilă.

 

În urma morții lui Stalin, în 1953, Nikita Hrușciov a devenit noul lider al URSS. În calitate de fost Prim Secretar al Partidului Comunist din RSS Ucraineană, în perioada 1938-49, Hrușciov cunoștea, în detaliu republica și, după preluarea puterii la nivelul uniunii, a pus accent pe prietenia dintre popoarele rus și ucrainean. În 1954, aniversarea a 300 de ani de la Tratatul de la Pereiaslav a fost sărbătorită cu fast, și în acel an, Crimeea a fost transferată de la RSFS Rusă la RSS Ucraineană.

 Până în anii 1950, republica a depășit nivelul de producție industrială dinainte de război.[42] De asemenea, a devenit un important centru al producției sovietice de armament și al cercetării științifice. Acest rol important a avut drept consecință obținerea unei influențe majore de către elita locală. Mulți membri ai conducerii sovietice proveneau din Ucraina, cel mai de seamă fiind Leonid Brejnev, care l-a înlăturat pe Hrușciov și a devenit lider al Uniunii, între 1964 și 1982, precum și numeroși sportivi, artiști și oameni de știință sovietici.

 La 26 aprilie 1986, un reactor al Centralei Nucleare de la Cernobîl a explodat, având ca rezultat dezastrul de la Cernobîl, cel mai grav accident nuclear din istorie. La momentul accidentului, șapte milioane de persoane locuiau în regiunile contaminate, din care 2,2 milioane în Ucraina.[45] După accident, un nou oraș, Slavutici, a fost construit în afara zonei de excluziune pentru a găzdui și susține angajații centralei, care a fost închisă în 2000. Aproximativ 150.000 de oameni au fost evacuați din zona contaminată, iar 300.000–600.000 au luat parte la curățenie. Până în anul 2000, 4.000 de copii ucraineni au fost diagnosticați cu cancer la tiroidă cauzat de radiațiile emanate în timpul accidentului.

Independența

La 16 iulie 1990, noul parlament a adoptat Declarația Suveranității de Stat a Ucrainei.[47] Declarația stabilea principiile de autodeterminare a națiunii ucrainene, democrație, independență politică și economică, și prioritatea legii ucrainene pe teritoriul ucrainean în fața legii sovietice. Cu o lună în urmă, o declarație similară fusese adoptată de parlamentul RSFS Ruse. Aceasta a dus la o perioadă de confruntări între autoritățile sovietice centrale și cele republicane. În august 1991, liderii conservatori comuniști ai URSS au încercat un puci pentru înlăturarea de la putere a lui Gorbaciov și restaurarea puterii Partidului Comunist. După eșecul tentativei, la 24 august 1991, parlamentul ucrainean a adoptat Declarația de Independență, în care Ucraina era declarată stat democratic și independent.[48] Un referendum și primele alegeri prezidențiale au avut loc la 1 decembrie 1991. În acea zi, peste 92% din ucraineni și-au exprimat susținerea pentru independență și l-au ales pe președintele parlamentului, Leonid Kravciuk, ca președinte al țării. La întâlnirea de la Brest (Belarus), din 8 decembrie, și apoi la întâlnirea de la Alma Ata, din 21 decembrie, liderii Belarusului, Rusiei, și Ucrainei, au dizolvat, oficial, Uniunea Sovietică și au format Comunitatea Statelor Independente (CSI).

 Ucraina a fost, inițial, văzută ca o republică cu condiții economice favorabile, în comparație cu celelalte regiuni ale fostei URSS. Totuși, țara a suferit o scădere economică mai profundă decât alte foste republici sovietice. În timpul recesiunii, între 1991 și 1999, Ucraina a pierdut 60% din PIB și a suferit o inflație de ordinul zecilor de mii de procente. Nemulțumiți de situația economică, dar și de criminalitate și corupție, ucrainenii au protestat și au organizat greve.

 Economia ucraineană s-a stabilizat până la sfârșitul anilor 1990. O nouă monedă, grivna, a fost introdusă în 1996. Începând cu anul 2000, țara a avut o creștere economică medie de 6% pe an.

 O nouă Constituție a Ucrainei a fost adoptată în 1996, ceea ce a transformat Ucraina într-o republică semi-prezidențială. Președintele Leonid Kucima a fost, însă, criticat de adversari pentru că a concentrat prea multă putere în funcția prezidențială, pentru corupție, transferul proprietății publice în mâinile unei oligarhii loiale lui, descurajarea libertății de exprimare și fraudă electorală. În 2004, Viktor Ianukovici, pe atunci prim-ministru, a fost declarat câștigător al alegerilor prezidențiale, care au fost fraudate masiv, după cum a constatat și Curtea Supremă de Justiție a Ucrainei.[58] Rezultatele au cauzat nemulțumiri și demonstrații în favoarea candidatului opoziției, Viktor Iușcenko, care a contestat rezultatele și a condus Revoluția Portocalie. În urma repetării alegerilor, Viktor Iușcenko a devenit președinte și Iulia Timoșenko prim-ministru, iar Viktor Ianukovici a rămas în opoziție.

Cu o suprafață de 603.700 km² și cu o ieșire la mare în lungime de 2.782 km, Ucraina este a patruzeci și patra țară din lume ca suprafață. Este a treia țară din Europa ca suprafață, după Rusia europeană.

 La nord, Ucraina se învecinează cu Bielorusia și Rusia, aceasta din urmă fiindu-i vecină și la est. La vest, Ucraina se învecinează cu Polonia, Slovacia și Ungaria. La sud-vest, are granițe cu România pe Tisa în Maramureș, în Bucovina, și mai la sud pe Dunăre și în Delta Dunării, pe Brațul Chilia; între aceste două porțiuni, vecina Ucrainei este Moldova. Ucraina are, așadar, șapte vecini, dintre care patru în Uniunea Europeană.

 Peisajul ucrainean este compus, mai ales, din câmpii fertile (sau stepe) și podișuri, traversate de fluvii cum ar fi Niprul, Donețul, Nistrul și Bugul de Sud, care curg spre sud, vărsându-se în Marea Neagră și în Marea Azov. Singurii munți din țară sunt Munții Carpați, aflați în vest, cel mai înalt punct fiind vârful Hovârla la 2.061 m, și Munții Crimeii în peninsula Crimeea, în sudul extrem, de-a lungul coastei.[60]

 Ucraina are o climă temperat-continentală, cu influențe mediteraneene pe coasta din sudul Crimeei. Precipitațiile sunt distribuite disproporționat, fiind mai abundente în vest și nord și mai sărace în est și sud-est. Vestul Ucrainei primește aproximativ 1.200 mm de precipitații anual, în timp ce Crimeea primește aproximativ 400 mm anual. Iernile sunt mai blânde la țărmul Mării Negre, dar mai reci în interiorul continentului. Temperaturile medii anuale sunt în intervalul 5,5–7 °C în nord, și 11–13 °C în sud.

Regiunile istorice sunt de la vest spre est : Volînia, Galiția, Rutenia, Podolia Bucovina de nord, părți din Basarabia, Herța, Bugeacul, Edisanul, Taurida, Crimeea, Zaporojia și Meotida (aceasta din urmă denumită de sovietici : Donbass).

Politică și organizare

Ucraina este o republică guvernată după un sistem semiprezidențial. Președintele este ales prin vot popular direct pentru un mandat de cinci ani.[62]

 Puterea legislativă este reprezentată de un parlament unicameral cu 450 de membri, numit Verhovna Rada.[63] Parlamentul este responsabil de formarea Cabinetului de Miniștri, condus de Primul Ministru.

Legile, actele parlamentului și cabinetului, decretele prezidențiale și actele Parlamentului Crimeei pot fi abrogate de Curtea Constituțională, dacă încalcă Constituția Ucrainei. Alte acte normative sunt și ele supuse verificărilor juridice. Curtea Supremă este instanța judecătorească supremă. Oficial, este garantată autonomia locală. Consiliile locale și primarii sunt aleși prin vot și exercită control asupra bugetelor locale. Liderii administrațiilor regionale sunt numiți de președinte.

În Ucraina activează un număr mare de partide politice, dintre care multe au foarte puțini membri și nu sunt de notorietate. Partidele mici se reunesc adesea în coaliții largi pentru a participa la alegerile parlamentare.

Armata După prăbușirea Uniunii Sovietice, Ucraina a moștenit o forță militară de 780.000 de oameni pe teritoriul său, echipată cu al treilea arsenal nuclear ca dimensiune din lume.[65][66] În mai 1992, Ucraina a semnat Tratatul pentru Reducerea Armelor Strategice (START) prin care a acceptat să cedeze Rusiei toate armele nucleare pentru a fi distruse și să se alăture Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare ca stat fără arme nucleare. Ucraina a ratificat tratatul în 1994 și, până în 1996, a renunțat complet la armamentul nuclear.[65] Armata Ucrainei este a doua ca efectiv din Europa, după cea rusă.[67]

Ucraina a făcut progrese și în sensul reducerii armelor convenționale. A semnat Tratatul Forțelor Armate Convenționale din Europa, care cere reducerea efectivului de tancuri, artilerie și blindate. Țara plănuiește să renunțe la stagiul militar obligatoriu, pentru a trece la o armată profesionistă până în 2011.[68]

Ucraina joacă un rol și în operațiunile de menținere a păcii. Trupe ucrainene sunt desfășurate în Kosovo ca parte a unui batalion polono-ucrainean.[69] O unitate ucraineană a fost desfășurată în Liban, sub egida ONU, pentru aplicarea acordurilor de încetare a focului. De asemenea, un batalion ucrainean a fost prezent în Sierra Leone. În 2003–05, o unitate ucraineană a luptat în Irak, în cadrul Forței Multinaționale din Irak, sub comandă poloneză. Numărul total al soldaților ucraineni activi în teatrele de operațiuni din lume este de 562.[70]

În urma obținerii independenței, Ucraina s-a declarat stat neutru.[71] Țara a avut un parteneriat militar limitat cu Rusia și alte țări CSI și un parteneriat cu NATO, din 1994. În anii 2000, guvernul a înclinat din ce în ce mai mult către NATO, și cooperarea cu Alianța Nord-Atlantică a fost reglementată prin Planul de Acțiune NATO-Ucraina semnat în 2002. Ulterior, s-a convenit ca chestiunea aderării la NATO să fie stabilită în urma unui referendum național.[68]

Împărțire administrativă

Ucraina este subdivizată în 24 de regiuni (oblasti, singular - oblast adică raioane ), 1 republică autonomă (avtomna respublica) în Crimeea, două municipii (mista, singular - misto) cu statut de regiune și 494 de raioane.

 Cercasî

Cernăuți

Cernihiv

Dniepropetrovsk

Donețk

Harkiv

Herson

Hmelnițki

Ivano-Frankivsk

Jitomir

Kirovograd

Kiev (municipiu)

Kiev (regiune)

Livov

Luhansk

Mîkolaiv

Odesa

Poltava

Republica Autonomă Crimeea

Rivne

Sevastopol

Sumî

Tarnopol

Vinița

Volîn

Transcarpatia

Zaporoje

Ucraina are 176 de orașe de subordonare regională (обласного значення) și 279 de orașe de subordonare raională (районного значення). În plus, mai există 886 de așezări de tip urban (селищ міського типу) și 28.552 de localități rurale, din care 27197 comune (сільські ради) și 1365 sate fără administrație proprie (селищні ради).

Economia Ucrainei.

În perioada sovietică, economia ucraineană era a doua ca mărime din URSS, reprezentând o importantă componentă industrială și agricolă a economiei planificate a uniunii.[6] În urma prăbușirii sistemului sovietic, țara a trecut de la economia planificată la o economie de piață. Tranziția a fost dificilă pentru majoritatea populației, care a căzut în sărăcie. Economia Ucrainei a scăzut puternic în anii de după prăbușirea URSS. Viața de zi cu zi a ucraineanului de rând era grea. Un număr semnificativ de cetățeni din regiunile rurale ale țării au supraviețuit doar hrănindu-se cu ceea ce cultivau pe pământurile lor, lucrând în câte două locuri de muncă și obținând bunurile de strictă necesitate prin schimburi în natură.[72]

În 1991 guvernul a liberalizat majoritatea prețurilor pentru a combate penuria, dar nu a reușit să rezolve problema. În același timp, guvernul a continuat să subvenționeze sectoarele de stat din industrie și agricultură prin emisii monetare fără acoperire. Politica monetară lejeră de la începutul anilor 1990 a dus inflația la nivele foarte mari. Ucraina deține recordul mondial de inflație pe un an calendaristic, pentru inflația din 1993.[73] Cei care trăiau pe baza unui venit fix au suferit cel mai mult.[19] Prețurile s-au stabilizat doar după introducerea noii monede, grivna, în 1996.

Țara a implementat foarte lent reformele structurale. După obținerea independenței, guvernul a elaborat un cadru legal pentru privatizare. Totuși, rezistența la reformă din cadrul guvernului, ca și cea venită din partea unei părți semnificative a populației, a blocat eforturile de reformă. Un număr mare de întreprinderi de stat au fost scutite de privatizare. Între timp, până în 1999, producția a scăzut la mai puțin de 40% din nivelul anului 1991,[74] dar și-a revenit, atingând din nou nivelul respectiv până în anul 2006.[51]

PIB-ul (PPP) Ucrainei din 2007, calculat de FMI, este pe locul 29 în lume, cu o valoare estimată de 399,866 miliarde de dolari. PIB-ul nominal (în dolari americani, calculat la rata de schimb a pieței) a fost de 140,5 miliarde de dolari, al 41-lea din lume.[6] Până în decembrie 2007 salariul mediu nominal în Ucraina a atins 1.774 grivne pe lună. În ciuda faptului că a rămas în urma țărilor vecine central-europene, creșterea anuală a salariului mediu în termeni reali este de 20% pentru perioada 2001–2006.

La începutul anilor 2000 economia a arătat o puternică creștere bazată pe export, de 5 până la 10%, producția industrială crescând cu mai mult de 10% pe an.[77] Ucraina produce aproape toate tipurile de vehicule de transport și nave spațiale. Avioanele Antonov și camioanele KrAZ sunt exportate în multe țări. Majoritatea exporturilor Ucrainei sunt îndreptate spre țările Uniunii Europene și ale Comunității Statelor Independente. De la independență, Ucraina și-a păstrat propria agenție spațială, Agenția Spațială Națională a Ucrainei. Primul astronaut care a ieșit în spațiu din partea Ucrainei a fost Leonid Kadeniuk la 13 mai 1997. Ucraina a devenit participant activ în explorarea științifică a spațiului. Între 1991 și 2007, au fost lansați șase sateliți și 101 vehicule spațiale ucrainene, această țară continuând să proiecteze nave spațiale.

Ucraina își importă majoritatea resurselor de energie, în special petrolul și gazele naturale, și depinde în mare măsură de Rusia ca furnizor de energie. În timp ce 23% din gazele naturale din Ucraina provin din surse interne, aproximativ 36% provin din Rusia iar restul de 42% din Asia Centrală, prin rute de tranzit controlate de Rusia. În același timp, 84% din gazul rusesc este livrat în Europa de Vest prin Ucraina.[80]

 Banca Mondială a clasificat Ucraina ca un stat cu venit mediu.[81] Printre problemele semnificative se numără infrastructura și transportul subdezvoltate, corupția și birocrația. În 2007, bursa ucraineană de acțiuni a înregistrat a doua creștere din lume cu 130 de procente.[82] Conform CIA, în 2006 capitalizarea bursei de acțiuni a Ucrainei a fost de 42,87 miliarde de dolari.[6] Printre sectoarele în creștere ale economiei ucrainene se numără piața IT, care le-a depășit pe toate cele din celelalte țări central- și est-europene în 2007, crescând cu aproximativ 40 de procente.[83]

 

Industria auto

Numărul total de mașini înmatriculate în Ucraina depășește 6 milioane de unități[84][85]. În anul 2008, vânzările de mașini noi au fost de 623.000 de unități, în creștere cu aproape 15% față de anul 2007[84]. În Ucraina activează patru producători auto[84]. Cel mai important este Zaporozhye (ZAZ), care produce autovehicule low-cost[84]. Uzina a încheiat un parteneriat cu General Motors și produce mașini sub brandurile Opel, Chevrolet și Daewoo[84]. Electrontrans este producător ucrainean de tramvaie, troleibuze, autobuze electrice, unități și piese de schimb.

Cultura

Obiceiurile ucrainene sunt puternic influențate de creștinism, religia cu cei mai mulți practicanți în țară.[86] Rolurile sexelor tind să fie și ele repartizate în manieră tradițională, bunicii jucând un rol mai mare în educația copiilor decât în țările occidentale.[87] Cultura ucraineană a fost influențată și de vecinii de la vest și de la est ai țării, fapt ce se reflectă în artele plastice, arhitectură și muzică.

Epoca comunistă a avut un efect puternic asupra artelor.[88] În 1932, Stalin a impus realismul socialist ca politică de stat în Uniunea Sovietică, promulgând decretul "pentru reconstrucția organizațiilor artistice și literare". Această manieră controlată de stat a inhibat în mare măsură creațiile originale. În timpul anii 1980, a fost introdusă politica glasnost (deschiderea) și artiștii sovietici au fost mai liberi să se exprime.[89]

Tradiția vopsirii ouălor de Paști, cunoscute sub numele de pîsankî, datează de multă vreme în Ucraina. Pe ouă se desenează cu ceară pentru a se realiza formele; apoi, se aplică vopseaua pentru a le colora, aceasta neacoperind părțile trasate cu ceară. După ce se vopsește oul, se înlătură ceara, lăsând doar formele colorate. Această tradiție este mai veche de o mie de ani, dinaintea apariției creștinismului în Ucraina.[90]

Bucătăria tradițională ucraineană se bazează pe carne de pui, porc, vită, pește și ciuperci. De asemenea, ucrainenii mănâncă mulți cartofi, cereale și legume proaspete și murate. Printre mâncărurile tradiționale ucrainene se numără varenîkî (găluște fierte cu ciuperci, cartofi, varză, brânză sau cireșe), borș și holubțî (un fel de sarmale umplute cu orez, morcovi și carne). Printre specialitățile ucrainene se numără și puiul Kiev și prăjitura Kiev. Băuturile preferate ale ucrainenilor sunt compotul, sucurile, laptele, iaurtul, apa minerală, ceaiul și cafeaua, precum și berea, vinul și horilka.[91]

Patrimoniu 

Între 1990-2013 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 7 obiective culturale sau naturale din Ucraina.

Limbile vorbite

Conform Constituției, limba oficială a Ucrainei este limba ucraineană. Rusa, limba oficială de facto a Uniunii Sovietice, este vorbită de mulți ucraineni, mai ales în regiunile estice și sudice. Conform recensământului din 2001, 67.5% din populație a declarat ucraineana ca limbă maternă și 29.6% au declarat rusa.[92] Majoritatea vorbitorilor nativi de ucraineană cunosc rusa ca a doua limbă.

 Multe sondaje în ce privește limbile vorbite au rezultate diferite, deoarece orice reformulare a unei întrebări poate conduce la o schimbare a răspunsului unui număr semnificativ de persoane. Ucraineana este vorbită mai ales în vestul și centrul Ucrainei. În vest, ucraineana este limba pricipală în orașe (cum ar fi Livov). În centru, ucraineana și rusa sunt folosite aproximativ la fel de mult în mediul urban, rusa fiind mai mult vorbită în Kiev, ucraineana fiind limba dominantă în mediul rural. În sud și est, rusa este folosită mai mult în orașe, în zonele rurale predominând un dialect care amestecă rusa cu ucraineana.

 

Procentajul de vorbitori nativi de rusă (pe regiuni)

Mare parte din perioada sovietică, numărul de vorbitori nativi de ucraineană a scăzut de la generație la generație și, în anii 1980, utilizarea limbii ucrainene în viața publică a scăzut semnificativ.[93] În urma independenței, guvernul Ucrainei a urmat o politică de ucrainizare,[94] pentru a crește gradul de utilizare a limbii ucrainene, descurajând limba rusă, care a fost interzisă sau restrânsă în mass-media și filme.[95][96] Astfel, programele TV în limba rusă sunt subtitrate în ucraineană, cu excepția filmelor în rusă realizate în perioada sovietică.

 Conform Constituției Republicii Autonome Crimeea, ucraineana este singura limbă oficială a republicii. Totuși, constituția republicii recunoaște limba rusă ca limbă a majorității populației și îi garantează utilizarea "în toate sferele vieții publice". Similar, tătarei crimeene (limba unei minorități de 12% din populația republicii[97]) îi este garantată protecția specială a statului, ca și "limbile celorlalte naționalități". Vorbitorii de rusă constituie o majoritate importantă a populației Crimeei (77%), vorbitorii de ucraineană constituind doar 10,1%, iar cei ai tătarei crimeene 11,4%.[98] Dar, în viața de zi cu zi, majoritatea ucrainenilor și tătarilor din Crimeea folosesc și ei rusa.[99]

 

Literatura

 Taras Șevcenko (1814–1861), autoportret din 1840

Istoria literaturii ucrainene datează din secolul al XI-lea, după creștinarea Rusiei Kievene.[100] Scrierile vremii erau mai ales bisericești și erau scrise în slavonă. Relatările istorice ale vremii sunt denumite cronici, iar cea mai semnificativă cronică a perioadei este cronica lui Nistor.[101] Activitatea literară a suferit un declin puternic în timpul invaziei mongole.[100]

 Literatura ucraineană a reînceput să se dezvolte în secolul al XIV-lea, și a înregistrat progrese deosebite în secolul al XVI-lea odată cu introducerea tiparului și cu începutul perioadei de glorie a cazacilor, sub dominație rusească și polonă.[100] Cazacii au stabilit o societate independentă și au popularizat un gen nou de poem epic, care a marcat un vârf al literaturii orale ucrainene.[101] Aceste progrese au fost apoi anulate în secolul al XVII-lea și la începutul secolului al XVIII-lea, când publicarea în limba ucraineană a fost descurajată. Dar până la sfârșitul secolului al XVIII-lea limba ucraineană literară modernă s-a perfecționat.[100]

 

Secolul al XIX-lea a debutat în Ucraina cu o perioadă de promovare a limbii locale, inițiată de Ivan Kotliarevski cu lucrarea sa Eneida, prima lucrare publicată scrisă în ucraineana modernă. Până în anii 1830, a început dezvoltarea romantismului ucrainean, fiind perioada de glorie a celei mai importante figuri a culturii naționale ucrainene, pictorul și poetul romantic Taras Șevcenko. Ivan Kotliarevski este considerat părintele literaturii în limba ucraineană, iar Șevcenko este simbolul renașterii naționale.[102] Apoi, în 1863, utilizarea limbii ucrainene în tipărituri a fost interzisă de Imperiul Rus.[16] Aceasta a afectat grav activitatea literară din regiune, iar scriitorii ucraineni au fost obligați fie să publice în limba rusă, fie să-și publice lucrările în Galiția austriacă. Interdicția nu a fost ridicată oficial, dar, în urma revoluției din 1917 și a venirii la putere a bolșevicilor, a fost ignorată.[101]

 

Literatura ucraineană a continuat să înflorească în primii ani ai perioadei sovietice, când erau acceptate aproape toate curentele literare. Lucrurile s-au schimbat drastic în anii 1930, când Stalin și-a implementat politica de realism socialist. Doctrina nu era îndreptată direct împotriva literaturii în limba ucraineană, dar a impus ca autorii să folosească un anumit stil în lucrările lor. Activitățile literare au continuat să fie limitate în perioada comunistă și doar după obținerea independenței Ucrainei, în 1991, scriitorii au fost liberi să se exprime după cum doreau.[100]

Ucraina a profitat de pe urma accentului pus de conducerea sovietică pe educația fizică. Astfel de politici au lăsat Ucrainei sute de stadioane, bazine, săli de sport și alte elemente de infrastructură sportivă.[103] Cel mai popular sport în Ucraina este fotbalul. Competiția națională de cel mai înalt nivel este Vîșcea Liha, primul eșalon fotbalistic ucrainean. Cele mai de succes cluburi din Vîșcea Liha sunt marile rivale Dinamo Kiev și Șahtior Donețk. Deși Șahtior este campioană a Ucrainei, Dinamo Kiev are cel mai bogat palmares din istoria fotbalului ucrainean, fiind de două ori câștigătoare a Cupei Cupelor, a unei supercupă a Europei, de 13 ori campioană a URSS și de 12 ori campioană a Ucrainei, în timp ce Șahtior a câștigat doar patru campionate ale URSS și patru ale Ucrainei.[104] Mulți fotbaliști ucraineni au jucat în echipa națională a Uniunii Sovietice, cei mai importanți fiind Igor Belanov și Oleg Blohin, câștigători ai Balonului de Aur pentru cel mai bun fotbalist al anului. După căderea Uniunii Sovietice, un singur ucrainean a mai câștigat acest trofeu, și anume Andrei Șevcenko, căpitanul echipei naționale ucrainene. Echipa națională a debutat în turneele finale de campionat mondial sau european în Campionatul Mondial de Fotbal din 2006, atingând faza sferturilor de finală, fiind învinși de Italia.

 

Alți sportivi ucraineni cu rezultate notabile sunt boxerii Vitali și Vladimir Kliciko, cei doi frații obținând titlul mondial la categorie grea, precum și atletul Serhii Bubka, multiplu campion mondial si olimpic la săritura cu prăjina si deținătorul recordului mondial în aer liber cu o performanță de 6.14 m.

 

Ucraina a debutat la olimpiade la ediția din 1994 a Jocurilor Olimpice de iarnă. Deocamdată, Ucraina a avut mult mai mult succes la Olimpiadele de vară — 69 de medalii la trei ediții — la cele de iarnă obținând doar cinci medalii la patru ediții. Ucraina este plasată pe locul 36 după numărul de medalii câștigate în istoria Jocurilor Olimpice, toate țările plasate pe un loc mai bun, cu excepția Rusiei, fiind prezente la mai multe ediții.

 

Demografie

Articol principal: Demografia Ucrainei.

Circle frame.svg

Structura etnică a Ucrainei[105]

     Ucraineni (77,82%)

     Ruși (17,82%)

     Români/Moldoveni (0,85%)

     Belaruși (0,57%)

     Tătari crimeeni (0,51%)

     Bulgari (0,42%)

     Unguri (0,32%)

     Polonezi (0,3%)

     Alții (1,72%)

Ukraine ethnic 2001 by regions and rayons.PNG

Conform recensământului din 2001, ucrainenii compun 77,8% din populația țării. Alte grupuri etnice semnificative sunt rușii (17,3%), românii (0,85%), belarușii (0,6%), tătarii crimeeni (0,5%), bulgarii (0,4%), maghiarii (0,3%), polonezii (0,3%), evreii (0,2%), armenii (0,2%), grecii (0,2%).[106]

 

Ucraina se consideră a fi într-o criză demografică, datorită mortalității ridicate și a natalității scăzute. Natalitatea în Ucraina este de 9,55 nașteri la mia de locuitori anual, iar mortalitatea este de 15,93 decese la mia de locuitori anual. Un factor care contribuie la mortalitatea ridicată sunt cauze ca fumatul și intoxicația cu alcool în rândul populației masculine la vârste anterioare pensionării.[107] În 2007, populația țării a scăzut cu o viteză care o plasează pe locul patru în lume.[108]

 

Regiunile industrializate din est și sud-est sunt cele mai populate, și aproximativ 67,2% din populație trăiește în mediul urban.[109]

 

 

Numărul de locuitori - în milioane (1990–2007)

Pentru a ameliora aceste statistici, guvernul a crescut alocația pentru copii de 17 ori în 2005, oferind o plată de 8175 de grivne, și alocații lunare de 154 grivne pentru fiecare copil.[110][111] Tendința demografică arată semne de îmbunătățire, natalitatea fiind în creștere din 2001.[112] În primele nouă luni din 2007, în unele provincii s-a înregistrat o creștere demografică în cinci regiuni ale țării (din 24), iar scăderea demografică arăta semne de stabilizare la nivel național. Cele mai mari rate ale natalității s-au înregistrat în regiunile din vest.[113]

 

În primii cinci ani de independență ai Ucrainei, au avut loc migrații semnificative ale populației. Peste un milion de oameni s-au mutat în Ucraina în anii 1991-1992, mai ales din celelalte foste republici sovietice. În total, între 1991 și 2004, 2,2 milioane de persoane au imigrat în Ucraina (printre aceștia, 2 milioane au venit din alte foste state sovietice), și 2,5 milioane au emigrat din Ucraina (printre acestea, 1,9 milioane s-au mutat în alte foste republici sovietice).[114] În prezent, imigranții constituie aproximativ 14,7% din totalul populației, sau 6,9 milioane de oameni.[115]

Religia  - Catedrala Sfânta Sofia din Kiev, monument înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO[116]

Confesiunea majoritară în Ucraina este creștinismul ortodox, ai cărui credincioși sunt împărțiți în trei ramuri: Biserica Ortodoxă Ucraineană, aflată sub administrarea Patriarhiei de la Moscova, Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Kievului), și Biserica Ortodoxă Ucraineană Autocefală.[86]

O biserică Catolică din Liov

Pe locul doi ca număr de credincioși este Biserica Greco-Catolică Ucraineană, care practică aceleași tradiții spirituale și liturgice ca și ortodoxia, și recunoaște primatul papei ca lider al creștinătății. Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene este arhiepiscopul Sviatoslav Șevciuc.[117]

În Ucraina există de asemenea 863 de comunități romano-catolice, 474 clerici și un milion de credincioși romano-catolici.[86] Grupul formează aproximativ 2,19% din populație și constă preponderent din etnici polonezi, care trăiesc mai ales în zona de vest a țării.

Palatul Hanului Crimeei din Bahcisarai este centrul Islamului în Ucraina și un monument din Patrimoniul Mondial UNESCO.[118]

Creștinii protestanți formează și ei 2,19% din populație. Numărul protestanților a crescut mult după independența Ucrainei. Uniunea Evanghelică Baptistă din Ucraina este cel mai mare grup, cu peste 150.000 de membri și aproximativ 3000 de clerici. A doua biserică protestantă ca mărime este cea penticostală cu 110.000 de membri, peste 1500 de biserici locale și peste 2000 de clerici, dar există și alte grupuri și uniuni penticostale care împreună numără peste 300.000 de credincioși, cu peste 3000 de biserici locale. Sunt și multe școli penticostale cum ar fi Seminarul Teologic Penticostal din Liov și Institutul Biblic Kiev. Printre alte grupuri se numără calviniștii, luteranii, metodiștii și adventiștii de ziua a șaptea. Există și comunități de mormoni.[86]

Sunt aproximativ 500.000 de musulmani în Ucraina, aproximativ 300.000 din aceștia fiind tătari crimeeni. Există 487 de comunități musulmane înregistrate, 368 dintre ele fiind în peninsula Crimeea. În plus, aproximativ 50.000 de musulmani trăiesc în Kiev, majoritatea născuți în străinătate.[119]

Comunitatea evreiască este doar o mică parte din ceea ce reprezenta ea înainte de Al Doilea Război Mondial. Cultul mozaic reprezintă 0,63% din populație. Recensământul din 2001 a relevat existența a 103.600 de evrei mozaici, deși liderii comunităților susțin că populația ar fi de 300.000. Nu există statistici privind ce parte din evreii ucraineni aparțin cultului mozaic, dar iudaismul ortodox are cea mai puternică prezență în Ucraina. Sunt prezente și mici comunități reformate și conservatoare.[86]

La 1 ianuarie 2006 existau 35 de comunități hinudse și 53 budiste în țară.[119]

 

Educația

Ucraina este pe locul patru la număr de absolvenți de studii universitare și postliceale din Europa, fiind pe locul șapte ca populație

Conform Constituției Ucrainei, accesul gratuit la educație este garantat pentru toți cetățenii. Studiile gimnaziale sunt obligatorii în școlile de stat, școli ce reprezintă marea majoritate a instituțiilor de învățământ. Educația la nivel liceal este furnizată pe baze concurențiale.[120] Există și un mic număr de licee și universități particulare acreditate.

Datorită accentului pus de URSS pe accesul total la educație pentru toți cetățenii, rata alfabetizării este de aproximativ 99,4%.[6] Din 2005, programul de studii de unsprezece clase a fost înlocuit cu unul de douăsprezece clase: școala primară durează patru ani (începând la șase ani), educația gimnazială durează cinci ani, iar liceul durează trei ani. [121] În clasa a douăsprezecea, elevii dau Testele Guvernamentale, numite și examene de terminarea școlii. Aceste teste sunt folosite pentru admiterea în învățământul superior.

Sistemul ucrainean de învățământ superior este compus din instituții și organisme științifice și metodologice la nivel federal, municipal și din organizații autonome de educație.[122] Organizarea învățământului superior în Ucraina este efectuată conform structurii educaționale a statelor dezvoltate, așa cum este ea definită de UNESCO și de ONU.[123]

 

Infrastructura

Drumurile din Ucraina

Mare parte din sistemul rutier ucrainean datează din perioada sovietică, și este rămas în urmă. Guvernul ucrainean s-a angajat să construiască 4.500 km de autostrăzi până în 2012.[124] În total, drumurile asfaltate din Ucraina reprezintă 164.732 km de drumuri.[6] Transportul feroviar din Ucraina are rolul de a face legătura între principalele zone urbane, porturi și centre industriale și țările vecine. Cea mai mare concentrație de căi ferate se află în regiunea Donbas. Deși volumul de marfă transportată pe calea ferată a scăzut cu 7,4% în 1995 comparativ cu 1994, Ucraina este încă una din țările care se bazează puternic pe transportul feroviar. Lungimea totală a căilor ferate din Ucraina este de 22.473 km, din care 9.250 km sunt electrificați.

Ucraina este unul din cei mai mari consumatori europeni de energie, consumând de două ori mai multă energie decât Germania, pe unitatea de PIB.[126] O mare parte din energia folosită de Ucraina provine din surse nucleare, țara primind mare parte din combustibilul său nuclear din Rusia. Restul de petrol și gaze naturale este importat tot din fosta Uniune Sovietică. Ucraina este puternic dependentă de energia nucleară. Cea mai mare centrală nucleară din Europa, centrala termonucleară Zaporijia, se află în Ucraina. În 2006, guvernul planifica să construiască 11 noi reactori nucleari până în anul 2030, aproape dublând efectiv cantitatea de energie produsă în prezent.[127] Sectorul energetic ucrainean este al doisprezecelea din lume în termeni de putere instalată, cu 54 GW.[126] Energia regenerabilă joacă un rol foarte modest în ce privește producția de energie electrică, în 2005 producția energetică fiind asigurată din următoarele surse: nucleară (47%), termică (45%), hidrocentrale și altele (8%).

Ucraina consumă anual aproximativ 40-45 miliarde de metri cubi de gaze naturale, jumătate din această cantitate fiind cumpărată anterior de la compania rusă Gazprom, care, în iunie 2014, a oprit complet livrările de gaze către teritoriul ucrainean din cauza unor dispute legate de preț și datoriile Ucrainei.

Vezi Sursa Info AICI

 

 Am primit un text, Conspiratie sau real?

 

PUTIN SALVEAZĂ 35.000 DE COPII DIN UCRAINA

Putin a anunțat sâmbăta trecută rezultatele "operațiunii speciale", în care a explicat că 35.000 de copii, în principal ruși și ucraineni, dar și americani și europeni, au fost eliberați de traficanții care îi țineau ostatici în Ucraina.

Liderul rus a informat Consiliul Alianței că operațiunea a început din întâmplare, când investigau fiecare dintre laboratoarele de arme biologice în care au găsit copii legați, dar că de atunci s-a transformat într-o operațiune în toată regula, despre care Putin a spus că va continua în toată Europa de Est până când această crimă odioasă va fi curmată.

 

Putin a informat Alianța că în portul Mariupol, recent eliberat, soldații săi au gă…

[09:27, 08.04.2022] Al Con: Am primit un text. Conspiratie sau real?

 

PUTIN SALVEAZĂ 35.000 DE COPII DIN UCRAINA

Putin a anunțat sâmbăta trecută rezultatele "operațiunii speciale", în care a explicat că 35.000 de copii, în principal ruși și ucraineni, dar și americani și europeni, au fost eliberați de traficanții care îi țineau ostatici în Ucraina.

Liderul rus a informat Consiliul Alianței că operațiunea a început din întâmplare, când investigau fiecare dintre laboratoarele de arme biologice în care au găsit copii legați, dar că de atunci s-a transformat într-o operațiune în toată regula, despre care Putin a spus că va continua în toată Europa de Est până când această crimă odioasă va fi curmată.

Putin a informat Alianța că în portul Mariupol, recent eliberat, soldații săi au găsit documente și agende cu date despre copiii răpiți (nume, vârstă, sex, loc de origine etc.) care datează din 2005.

Și mai șocant este să aflăm că forțele speciale rusești, Spenatz, au făcut un raid într-o clădire în care erau traficați copii până acum câteva zile sub asediu la Kiev, ucigând 8 temniceri și eliberând 165 de copii care erau închiși în cutii asemănătoare unor cuști.

Cel mai surprinzător lucru în legătură cu această operațiune este faptul că clădirea care a servit drept închisoare pentru copiii răpiți se afla la doar două străzi distanță de Casa Guvernului, unde lucrează președintele Zelensky. Clădirea închisorii a fost distrusă.

"Pentru asta ne luptăm zi de zi. Este imposibil ca Zelensky să nu fi știut despre asta. Erau chiar sub nasul lui", a spus Putin.

Peste tot în Ucraina găsim copii din Rusia, Ucraina, Europa și, da, și din Statele Unite. Demonii din spatele acestui trafic trebuie EXTERMINAȚI.

"Ucraina este mare, iar acești ticăloși lucrează la aceste orori de zeci de ani", a declarat Putin în fața Marelui Consiliu al Alianței.

Este fără îndoială șocant faptul că forțele speciale rusești au intrat în Kiev, care a fost înconjurat de mii de soldați, iar acum se înțelege că operațiunile pe scară largă în fiecare oraș.

Până în prezent, armata rusă a eliberat 35.000 de copii din Ucraina și a distribuit 20.400 de tone de alimente celor nevoiași.

Forțele speciale ale Alianței au intrat săptămâna aceasta în tunelurile ucrainene într-o operațiune fără precedent.

 

reporter patriot - #NothingCanStopWhatsComing