Mă aflu în Germania pentru două luni, atât cât durează vacanţa de vară, acel lung concediu datorită căruia sunt atât de invidiaţi dascălii. Mi-a încolţit în minte ideea de-a mă pune în slujba unor oameni care chiar au nevoie de mine şi de-a le fi de ajutor din mai multe motive: primul motiv ar fi (sinceră să fiu) cel financiar – gândul că în două luni câştig cât în zece luni în învăţământ m-a impulsionat mult să plec.
În al doilea rând am simţit nevoia unei ruperi de ritm, o schimbare care ştiam că mă va afecta într-un fel sau altul. O altă rutină mă va determina să-mi revalorizez viaţa.
Acasă au rămas soţul şi baiatul care a împlinit 15 ani zilele trecute şi care aşteaptă un cadou consistent la revenirea mea.
Pentru ei înseamnă dezvoltarea şi descoperirea de noi abilităţi: gătesc singuri, fac curăţenie singuri, îşi spală şi calcă singuri. Pentru că vor face toate astea singuri timp de două luni, la 1 septembrie vor primi 100 milioane. Nu-i rău.
Când le-am spus ce gând am şi ce argumente am adus, au analizat ei şi-au dezbătut problema apoi mi-au dat acceptul să plec.
Am (re)descoperit un nou sentiment: dorul de casă… de departe, toate par altfel…motivele pentru care imi cicăleam puştiul sau aveam discuţii cu soţul mi se par acum aiurea.
Aici conştientizez, cum n-aş fi făcut-o acasă, că simplul fapt că am doi copii sănătoşi şi întregi la minte şi trup şi un soţ aşişderea, că avem casa noastră şi tot ce ne trebuie în ea, că avem amândoi serviciu, câţiva prieteni de nădejde, că părinţii pe care încă îi mai avem sunt sănătoşi şi autonomi. Ar trebui să mulţumesc în fiecare clipă. De asta mi-am dorit să plec şi de asta mă bucur enorm să revin acasă.
Lucrul cel mai minunat care mi se întâmplă aici e că am timp pentru mine cum n-am avut niciodată. Petrec mult timp doar cu mine şi cu gândurile mele. Acces la Internet am doar o oră pe săptămână şi asta e foarte bine.
Civilizaţia e departe de mine, casa e cocoţată pe-un deal de unde se vede Rinul în vale şi centrul localităţii. Până acolo fac în pas alert mai bine de 40 minute. Am fost pe jos să văd Rinul şi mi-au trebuit două ore şi jumătate ca să mă duc şi să revin.
În zare se văd blocurile oraşului din apropiere, Koblenz . Casa e construită pe un teren în pantă, astfel că din stradă intri în pivniță, parterul e de fapt la etaj iar din mansarda mergi direct în grădină. Toată grădina e terasată astfel încât are multe porţiuni orizontale în trepte. Interesant… şi frumos.
Mă uit la oamenii de care am grijă, le urmăresc rutina zilnică şi încerc să mă imaginez la vârsta lor.
Frau Hildegard are 82 ani, cu mintea foarte limpede, aude perfect, în schimb nu mai vede aproape deloc şi se deplasează foarte greoi în baston sau cu cadrul de mers. O incontinenţă păcătoasă o obligă să poarte mereu Pampers. Ochii n-o mai ajută să facă ce făcea cândva, nu mai poate citi, la televizor vede doar lumini şi umbre şi doar ascultă, nu ştie cât e ceasul, nu poate aprinde singură plita ca să gătească, nu poate pleca singură de acasă, nu poate vedea ce pastile trebuie să ia, nu ştie câţi bani mai are în cont, nu-şi poate cumpăra ce-i place…off…
Toate aceste neajunsuri o determină să-şi dorească să fie mereu în centrul atenţiei, să fie întrebată mereu ce-şi doreşte, să petreacă mult timp în compania cuiva… Îşi sună zilnic prietenele şi stă de poveşti cu orele spre disperarea lui Herr care o cronometrează de fiecare dată şi-o intreaba…”Mai ai?”
Herr Helmut are 87 ani şi rezolvă Sudoku mai repede ca mine, nu mai aude bine, în schimb vede perfect, merge în baston şi oboseşte extrem de repede din cauza unei insuficienţe respiratorii şi a problemelor cardiace. Este foarte econom, nu risipeşte nimic din ce nu trebuie risipit.
Găteşte foarte bine, de fapt el găteşte pentru toţi trei, eu doar îl asist, îl ajut şi scriu reţetele în româneşte ca să ştie următoarele românce care vor veni să-i ajute în casă ce şi cum mănâncă ei. Ideea asta i-a plăcut mult şi mereu îmi explică toate detaliile.
A lucrat la căile ferate şi are o mulţime de enciclopedii despre trenuri. Cândva a fost pasionat de păsări, le fotografia…le cunoaşte pe toate.
Pentru faptul că nu ştiu germana foarte bine, comunic destul de anevoios cu ei. Acuma e mai bine, dar la inceput a fost cumplit. Dar aplic cu mare succes „Metoda Achim”, aşa am denumit-o în amintirea bunul prieten de familie Gabi Achim, care mereu făcea boacăne şi mereu rânjea tâmp, de te pufnea râsul şi nu te puteai supăra pe el.
Ei bine, metoda asta funcţionează perfect. Zâmbesc şi ridic din umeri ca o toantă şi-mi cer scuze.
Sfaturi pentru o bătrânețe fericită
Am scris mai jos câteva gânduri de care aş vrea să ţin cont în viitor şi care mă gândesc că poate vor fi de folos cuiva…sau măcar să invite la reflecţie…
Ideile sunt de-a valma, aşa cum mi-au venit în minte. Deci, ce am învăţat îngrijind pe Frau Hildegard (82) şi Herr Helmut (87), timp de două luni în Germania :
1. Că trebuie să te ingrijeşti de venitul tău la bătrâneţe încă de pe vremea cănd poţi s-o faci. Cheltuielile, deşi scad pe de-o parte (nu mai cumperi atatea haine, nu mai călătoreşti atât de mult, nu mai pleci în concediu, copiii sunt pe picioarele lor), cresc mult pe de alta (medici, medicamente, deplasări, meşteri pentru reparaţii, ajutor menaj).
2. Că trebuie să ai lucruri de calitate în casă şi cât eşti încă în putere să pui totul la punct pentru urmatorii 20 ani (instalaţii sanitare, electrice, electrocasnice, acoperiş, gard, mobilă, etc.)
3. Că trebuie să faci eforturi permanente să fii la curent cu tehnologia (pe cât posibil). E greu să ai 80 ani şi să nu ştii să foloseşti un telefon mobil, să butonezi o telecomandă, să foloseşti un bancomat (exemple contemporane).
4. Că trebuie să te ai bine cu vecinii.
5. Că trebuie să ai prieteni buni şi de nădejde, că trebuie să fii tu un bun prieten. Să-i suni, să vă întâlniţi, să organizaţi acţiuni comune. Să-i feliciţi la aniversări şi să le faci cadouri simbolice.
6. Că trebuie să fii cât mai activ. Dacă laşi garda jos, puterile tale vor scădea foarte rapid.
7. Că trebuie să-ţi dezvolţi si sa ai o paletă largă de hobby-uri şi de activităţi extraprofesionale încă de pe-acum, cât eşti încă valid şi trebuie să iei în calcul că bătrâneţea aduce cu ea multe neputinţe pe diverse planuri. Dacă toată viaţa ai citit sau ai privit la tv, dacă ajungi sa-ţi pierzi vederea - eşti terminat. Ziua trece îngrozitor de greu privind în tavan.
8. Că e înţelept să te îngrijeşti cât eşti în putere să achiziţionezi aproape de casă o palmă de pământ pe care s-o poţi lucra, să ai un pom, să faci mişcare, să te simţi util, să ai o legumă sau un fruct, proaspete şi sănătoase.
9. Adună amintiri frumoase. Rânduieşte-le frumos în albume şi cutii. Completeză un jurnal cu evenimentele importante şi scrie câteva rânduri despre ele. Acum nu realizezi ce vor însemna ele atunci.
10. Împacă-te cu copiii tăi. Respectă-le alegerile, încurajează-i mereu şi roagă-te să le fie bine.
11. Fă eforturi permanente să faci să fie armonie şi înţelegere în familie. Respectul şi toleranţa să fie cuvinte de ordine. Vine vremea când doar ele vor mai conta.
12. Îngrijeşte-te de sănătate cât mai bine. Impune de pe-acum un stil de viaţă şi o alimentaţie cât mai sănătoase: cât mai multă apă, cât mai multe alimente neprelucrate termic, cât mai puţină carne, „sare, zahăr şi grăsimi” cu moderaţie, ulei de măsline, miere de albine, mese la ore fixe, bioritm, mişcare, sport, prieteni, activităţi sociale, hobby-uri, curăţenie (trup şi casă), activităţi mentale și lista e lungă. Fă-ţi o dantură de calitate.
13. Descotoroseşte-te de ce nu mai ai nevoie în casă. Evită să aduni lucruri care nu-ţi vor folosi nicodată.
14. Începe să fii econom. Nu risipi fără rost resursele.
15. Dacă îţi vei construi o casă ia în calcul eventualitatea că poţi trăi cel puţin 90 ani şi că un sfert din viaţă puterile tale nu vor fi nici pe departe cele de acum. N-o face mare. Copiii cresc repede şi-şi iau zborul. Dacă totuşi vrei o casă mare şi-ţi poţi permite, proiecteaz-o în aşa fel încât, fie să poţi locui cu copiii şi familiile lor (lucru puţin probabil), fie să poţi închiria o parte din casă fără să fii deranjat sau să deranjezi sau, de ce nu, să oferi găzduire contra ajutor menajer. Dacă poţi, mai bine investeşte într-o a doua locuinţă ce poate fi inchiriată sau dăruită copiilor.
16. Nu te gândi să te muţi la pensie la ţară decât dacă ai confort (apă, gaz), căi de comunicaţii bune şi un oraş aproape şi doar dacă ai crescut la ţară . Altfel, o schimbare prea radicală după pensionare va fi greu de asimilat. Primii ani îţi va fi bine dar apoi va începe să-ţi fie greu.
17. Gândeşte-te că la pensie va trebui să ai cu ce-ţi umple timpul. Învaţă să pictezi, să bricolezi, să grădinăreşti…orice îţi poate umple timpul şi, de ce nu, să-ti aducă un venit.
18. Învaţă să acorzi primul ajutor, să faci injecţii şi masaj terapeutic.
19. Fii îngăduitor cu cei vârstnici şi neajutoraţi. Ei nu vor să fie aşa…Nu vor să fie neputincioşi, ursuzi, nefolositori. Dacă nu-i poţi ajuta într-un fel sau altul, măcar nu te mai supăra pe ei când îţi încurcă treburile în goana ta zilnică.
20. Fii cât mai apropiat cu părinţii tăi. Dacă eşti departe de ei sună-i cât mai des, lasă-i să te cicălească fără să te enervezi, ascultă-le aceeaşi intâmplare spusă şi data trecută. Când mergi în concediu nu te du ca musafir, pune în portbagaj trusa cu scule şi pune la punct ce e de reparat, ajută-i, cumpără-le ce le trebuie sau ştii tu că le-ar uşura bătrâneţile.
Lista o poate completa fiecare cu ce mai întâlneşte pe parcurs. Din fericire avem mulţi bătrâni în jur şi multe exemple bune şi rele de învăţat din ele. Nu ne putem plânge nimanui mai târziu spunând că n-am ştiut.
Ideea e simplă…dacă nu începi să faci nimic din toate acestea încă de pe-acum…vei fi condamnat la o bătrâneţe nefericită. Aşa gândesc eu acum. Punct.
Cum te imaginezi la batranete?
Te deplasezi din ce in ce mai greu, piaţa e departe, magazinele la fel, nu mai poţi căra, nu mai poţi conduce, oboseşti cumplit când urci sau cobori scările, poate chiar nu le mai poţi urca deloc pentru că te foloseşti de un cadru ca să poţi merge.
În cadă nu mai poţi face baie pentru că ai probleme cu inima sau rişti să nu te mai poţi ridica ca să ieşi din ea. Instalaţiile sanitare cedează una câte una… meşterii sunt neserioşi şi scumpi…
Uiţi mereu că odraslele tale s-au maturizat de foarte mult timp şi atâta îi cicăleşti, atâta îi cerţi că n-au facut nimic din ce ţi-ai fi dorit tu să facă în viaţă încât acum te sună doar de Paşti şi Crăciun ca să vorbiţi scurt şi sec şi întotdeauna închei discuţia cu un reproş.
Prieteni nu prea ai pentru că ai devenit ursuz şi te vaiţi prea mult. Și ei la fel, aşa că nu te mai sună decât rar.
Te-ai mutat la ţară ca să ai grădină mare, linişte şi aer curat. Acum nu mai poţi lucra grădina, e plină de bălării şi ai prea multă linişte.
Spitalul e departe şi noapte de noapte adormi cu teama că ţi se poate face rău şi n-ai pe cine chema să te ajute pentru că toată viaţa te-ai certat cu vecinii.
Vederea ţi-a slăbit şi nu mai poţi face ce-ţi plăcea cândva sa faci (să citeşti, să meştereşti, să coşi), iar de TV te-ai săturat până peste cap.
Casa te ruinează ca s-o încălzeşti iarna şi eşti nevoit să te refugiezi în cea mai mică dintre camere şi să stai cu pătura pe picioare toată ziua. Dacă ai marele noroc să mai fie lângă tine perechea de-o viaţă, în loc să vă acceptaţi neputinţele reciproc, să râdeţi, să glumiţi, să jucaţi canastă sau remi, vă certaţi din orice, nimic din ce face celălalt nu e bun.
Poate gresim cand daruim la intamplare,
Un sentiment, un gand, sau un suspin,
Si regretam de nu primim o-mbratisare,
Cand ratacim cararea prin destin.
Ne doare gestul nefacut, dar asteptat,
Atunci cand toate-n viata n-au culoare,
Si retraim placerea-ntr-un oftat,
Sperand ca mai exista-o data viitoare.
Sunt ochii tristi ascunsi intr-o oglinda,
Din care curg aievea lacrimi peste rand,
Iar bratele-si doresc, sa mai cuprinda
Sinceritatea nestiuta, dintr-un gand.
Am invatat sa plangem mult si in tacere,
Sa cumparam iluzii de la calatori,
Sa dam iubire si caldura cand se cere
La templul fara trepte, cladit de visatori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu