miercuri, 12 septembrie 2012

Onorabil pentru Basescu - Demisia !




Cristiana Irina Anghel recommends an article on Libertatea Comments.


Cristiana Irina Anghel shared Mişcarea antiBăsescu 2012's photo.



Interviu în exclusivitate cu liderul liberalilor europeni, Sir Graham Watson
Cel mai onorabil pentru Băsescu ar fi fost să demisioneze şi să declanşeze noi aleg...Mirena Salcudeanu
Deşi ameninţată că i se va tăia microfonul, Macovei nu s-a abţinut. "Cifra de 1,5 milioane apare într-un singur dosar, cel al lui Liviu Dragnea, şi este din presă, iar cifra până la 15% fraudă este din declaraţiile procurorului-şef, pe care vor să îl dea afară", a replicat Macovei, înainte ca preşedintele de şedinţă să îşi ţină cuvântul...

marți, 11 septembrie 2012

Ghise amenintat !

În spatele FACEBOOK !



Acest mesaj este adresat tuturor celor care utilizează "FACEBOOK" sau doresc să-l utilizeze.
FACEBOOK este o CAPCANĂ !
Acest sistem nu a fost creat doar pentru PLĂCEREA DVS; numai cei naivi pot crede asta !
O mică reamintire. Este totdeauna bine de ştiut !
În spatele FACEBOOK se află o imensă afacere, pentru care materia primă o constituie chiar VIAŢA DVS !
Mesajul care urmează este un avertisment referitor la FACEBOOK.
Este bine să fiţi în cunoştinţă de cauză.

Acest sistem nu a fost creat doar pentru PLĂCEREA DVS; numai cei naivi pot crede asta !
O mică reamintire. Este totdeauna bine de ştiut !
În spatele FACEBOOK se află o imensă afacere, pentru care materia primă o constituie chiar VIAŢA DVS !
Mesajul care urmează este un avertisment referitor la FACEBOOK.
Este bine să fiţi în cunoştinţă de cauză.

FACEBOOK  este cea mai mare reţea de "socializare" din lume, având peste 300 de milioane (in anul 2011, peste 700 de milioane) de utilizatori înregistraţi. Peste tot se tinde ca FACEBOOK să fie utilizat conform legilor locale ale fiecărei ţări, or în realitate FACEBOOK este o societate californiană care funcţionează după legislaţia Californiei (diferită chiar şi de cea americană). Aceasta înseamnă că tot ceea ce dvs plasaţi pe FACEBOOK va fi arhivat în mod LEGAL într-o bază de date enormă (fotografii, clipuri, conversaţii, discuţii, documente, texte etc.) şi păstrat acolo chiar dacă dvs le ştergeţi !
Şi, încă o dată, procedând astfel FACEBOOK este în perfectă legalitate !
De altfel, toţi utilizatorii FACEBOOK şi-au dat acordul pentru ca datele lor personale să fie înregistrate, conservate şi utilizate în orice scop. Vă surprinde? Şi dvs, înainte de a utiliza FACEBOOK vi se cere un clic pe "accept condiţiile", şi ca de obicei nu le citiţi cu atenţie... 
Este ştiut că FACEBOOK este un site gratuit. Mă veţi întreba: de unde ia FACEBOOK banii pe care îi consumă pentru remunerarea celor angajaţi sau a colaboratorilor, pentru plata brevetelor pe care le înregistrează etc. Răspunsul este simplu: actualmente un număr foarte mare de firme cumpără dreptul de a consulta arhivele FACEBOOK, de unde pot obţine date care îi interesează. Chiar şi serviciile de apărare sau poliţia apelează la această arhivă în cursul anchetelor pe care le întreprind.
Fiţi atenţi !  Greşelile dvs de tinereţe nu trebuie să devină imposibil de şters !
Evitaţi orice fel de poze compromiţătoare (cu alcool, ţigarete, droguri, fotografii tendenţioase, intime, vulgare etc.), insulte (căci acestea pot servi ca probe în justiţie), informaţii / date personale sau private, chiar în relaţiile cu prieteni apropiaţi... "Prietenii de azi pot deveni duşmanii de mâine". Şi toate acestea sunt valabile şi pentru documente ale prietenilor: mulţi adolescenţi pun pe FACEBOOK poze de-ale prietenilor în ideea că aceştia nu vor fi deranjaţi, chiar dacă unii sunt minori şi ar avea nevoie de acordul părinţilor...
Cereţi totdeauna consimţământul persoanei a cărei poză o postaţi pe FACEBOOK !  Nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, nu puteţi spune în instanţă "nu am ştiut" !

În concluzie, folosiţi cum doriţi aceste informaţii. Cel puţin sunteţi prevenit ! De altfel, se poate pune şi întrebarea de principiu în legătură cu FACEBOOK: la ce foloseşte o asemenea exhibare a vieţii private?

FACEŢI SĂ CIRCULE ACEST MESAJ !
NU VĂ VA LUA DECÂT CÂTEVA MINUTE, VEŢI FI MAI LINIŞTIT ŞI DVS, CA ŞI CORESPONDENŢII DVS. MULŢUMESC !

luni, 3 septembrie 2012

Facebook va deveni PORNO ?


Cum poate deveni Facebook un site PORNO

INTERZIS minorilor. Cum poate deveni Facebook un site PORNO
Una dintre cele mai populare aplicatii folosite de utilizatorii smartphone-urilor pentru a-si posta fotografii pe Facebook risca sa devina una dintre cele mai eficiente metode de a distribui imagini cu continut sexual explicit, interzise minorilor.

Jurnalistii de la Huffington Post atrag atentia ca platforma Instagram, utilizata pentru postarea rapida a fotografiilor pe Facebook, folosind un smartphone, e pe cale sa devina un mediu de propagare a imaginilor porno.
Asta pentru ca cei 80 de milioane de utilizatori nu pot fi opriti, in acest moment, sa posteze fotografii destinate exclusiv celor cu varste de peste 18 ani. Aplicatia se bazeaza doar pe reactia utilizatorilor, care pot semnala si bana imaginile cu continut inadecvat, neexistand un sistem automat prin care sa fie interzisa publicarea unor asemenea fotografii.

Potrivit jurnalistilor de la Huffington Post, peste 5 milioane de fotografii sunt postate zilnic pe Internet cu ajutorul acestei aplicatii, un procent semnificativ din acestea fiind imagini ce pot fi usor catalogate drept porno.

Astfel, cel putin 201.000 de fotografii au eticheta 'Instasex', iar de doua ori mai multe eticheta 'wet'. in timp ce o cautare dupa cuvintele 'sextagram', 'nstaporn' si 'handbra' are ca rezultat insirarea a sute de mii de fotografii cu femei sau barbati dezbracati, in pozitii parca desprinse din filmele pentru adulti. Expertii au denumit acest fenoment 'Instaporn'.
Nu in ultimul rand, Huffington Post atrage atentia ca Instagram poate deveni o adevarata problema pentru parinti. Asta pentru ca orice copil care a implinit 13 ani isi poate crea un cont si, pe baza username-ul, pot intra pe chat. Blogger-ul Michael Sheehan a povestit pentru Huffington Post cum fata unui prieten, eleva in scoala generala, a fost abordata pe chat de un individ, care i-a cerut sa-i arate 'partile intime'. 

duminică, 2 septembrie 2012

Referendumul si Constituția


Constantin Nicolaescu a distribuit un link.
1 august lângă Resita, Caras-Severin
REGULI MINIME DE LOGICA JURIDICA!

Rezultatele obținute la Referendumul din 29 iulie 2012 ar trebui să dea de gândit în mod serios întregii clase politice, inclusiv președintelui suspendat cât și celui interimar! Aceasta ar trebui ca de mâ
ine, însuți Constituția României, regulamentele felurite, legile privind funcționarea partidelor politice, s.a, să fie supuse revizuirii lor, pentru a nu mai da prilejul de a fi unici în Europa și în lume!

Iar în tot acest demers nu trebuie abandonată logica și raționamentele logice care pot fi construite în spiritul logicii juridice! Unul dintre aceste raționamente care pot rezulta se refera la nerespectarea regulilor proprii desfășurării referendumului din 29 iulie. Ce înseamnă aceasta pentru Curtea Constrituțională a României? Simplu, și anume că aceasta nu poate să ia nici o decizie în privința validității sau nevalidității referendumului! Aceasta deoarece pentru a se pronunța asupra Referendumului, acesta trebuia să se fi desfășurat ireproșabil, adică fără a se împieta asupra acestuia, prin intermediul boicotului! Iar boicotul a fost atât intern cât și extern, venit și din partea unui prim-ministru al altei țări! La aceasta mai putem adăuga presiunile din partea unor reprezentanți ai U.E, indiferent de scopul acestora.

Cei care au îmbrațișat tema boicotului au căzut ei înșiși într-o capcană din care nu se poate ieși cu ușurință!

Ceea ce surprinde este lipsa de reacție din partea USL dinaintea derulării propriu-zise a Referendumului și ușurința de a accepta în orice condiții derularea acestuia cât și imposibilitatea armonizării vocilor din USL! vezi http://nicolaesq.blogspot.com/
Cristiana Irina Anghel shared a link.

Nelu Iordache a câştigat licitaţii organizate de Udrea cu documente false. Probele, la Exces de Pute jurnalul.ro
Omul de afaceri Nelu Iordache, protejatul Elenei Udrea pe vremea când aceasta era ministru al Dezvoltării,
este.. 

Catalin Ivan catre Viviane Reding


In cadrul dezbaterii din Parlamentul European referitoare la situatia politica din România, Catalin Ivan, liderul eurodeputatilor PSD, s-a adresat comisarului european Viviane Reding, caruia i-a solicitat sa explice in fata „institutiei care reprezinta direct cetatenii europeni” de ce „o regula care nu este valabila nicaieri in Uniunea Europeana a fost impusa României” si de ce „votul a 8,4 de milioane de cetateni nu a contat deloc”.
„Doamna comisar Reding, ma bucur ca sunteti aici, pentru ca aceasta este institutia care reprezinta direct cetatenii europeni. Aici trebuie sa spuneti de ce votul a 8,4 milioane de cetateni nu a contat deloc pentru dumneavoastra, de ce o regula care nu este valabila nicaieri in Uniunea Europeana a fost impusa României – si ma refer aici la cvorum. Cum a ajuns sa fie puci parlamentar actiunea a 7 grupuri parlamentare? Am tot respectul pentru dumneavoastra, dar imi pare rau sa va spun ca in aceasta vara ati actionat ca un agent electoral al lui Traian Basescu.
Prin declaratiile dumneavoastra ati prejudiciat foarte mult România. Poate ne explicati cum un referendum – deciziile CCR au aratat ca acesta a fost corect – a devenit «lovitura de stat». Ati creat un precedent foarte periculos in Uniunea Europeana: ati reusit sa impuneti un presedinte impotriva vointei populare”, a sustinut Catalin Ivan la Strasbourg.
In cadrul dezbaterii, atât liderul grupului social-democratilor din Parlamentul European, Hannes Swoboda, precum si alti lideri si eurodeputati straini, au subliniat nu numai faptul ca statul de drept nu a fost incalcat in România, ci si faptul ca mediul extern a fost, in realitate, supus unor dezinformari din partea PDL.
„Domnul Basescu a fost ales de catre 5,3 milioane de cetateni, iar acum 7,4 milioane au fost pentru demitere, l-au respins. Sarcina unui presedinte este ca oamenii sa fie adusi la un loc, sa fie uniti, toata lumea trebuie sa contribuie in acest sens. Eu nu vad din acest punct de vedere contributia lui Basescu. 7.4 milioane inseamna mult peste numarul cu care a fost ales. Boicotul pe care el l-a promovat in ceea ce priveste neparticiparea la referendum iarasi vorbeste de la sine”, a sustinut Hannes Swoboda la Strasbourg.
De asemenea, adresându-se unui europarlamentar al PDL, Hannes Swoboda a declarat:
„Pot sa inteleg ca nu va convine dumneavoastra ca socialistii si liberalii sunt acum la guvernare in România. Nu va convine dumneavoastra si nici doamnei Macovei. Dar propaganda constanta pe care o faceti amestecând multe neadevaruri despre aceasta alianta nu imi place”, a mai spus liderul S&D in plenul Parlamentului European.
    Cristiana Irina Anghel shared Mişcarea antiBăsescu 2012's photo.
Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a avut cea mai acidă replică la adresa comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, pe care a acuzat-o că s-a compo...

sâmbătă, 1 septembrie 2012

Flota lui Traian Băsescu



Flota Ro - Cum a prapadit PSD flota de pescuit oceanic a Romaniei



Pe 12.04.1996, adică nu departe de zilele noastre (materialul a apărut în mai 1996 – n.m.), Asociația Generală a Acționarilor de la Compania Română de Pescuit Oceanic a făcut gestul omenos de a repune în funcțiile sale echipa managerială ssupendată la data de 29.12.1995. Astfel, fostul manager general Lucian David, fostul manager comercial Ion Crișan și fostul manager tehnic Sidor Sihov au devenit exfoști, recăpătându-și funcțiile pe care le părăsiseră în urma unor scandaluri financiare în care implicaseră compania. Echipa reformistă a AGA, care suspendase fosta echipă managerială era compusă și, de ce nu, mai este compusă și astăzi (mai 1996 – n.m.), din Enache Singhi, reprezentantul FPS, Grigore Popa, tot reprezentant FPS, și Dumitru Ivanov, reprezentant al FPP III Transilvania. Motivul suspendării echipei manageriale este, pe undeva, asemănător cu ceea ce i se va reproșa, cândva, lui Nicolae Văcăroiu (pe atunci premier la României, numit în această funcție de KGB-istul criminal Ilici Iliescu – n.m.), adică: “existența unor probleme deosebite în activitatea desfășurată de managerul general al societății”, cu precizarea că, în cazul domnului Lucian David este vorba despre o societate, iar în cazul lui Vacaroiu Nicolae este vorba despre ceva mai mult.
Cum a fost adusă flota la sapă de lemn
La data înființării, Compania Română de Pescuit Oceanic (CRPO) avea un capital social de 3.631.000 lei și deținea o flotă de 61 de nave:
47 de nave trawler;
12 nave frigorifice de transport;
2 nave tanc petrolier pentru deservirea flotei.
În cinci ani de tranziție suavă (1990 – 1994), flota CRPO a ajuns, tandru, la următoarele coordonate: din 61 de nave au supraviețuit diverselor echipe manageriale, până la data de 31.12.1995, numai 29 (20 nave trawler și 9 frigorifice), dintre care numai 8 în funcțiune. Toate cele 8 nave în funcțiune (3 trawler și 5 frigorifice) au fost ipotecate pentru obținerea unor credite externe, existând riscul pierderii acestora în urma neonorării obligațiilor asumate față de băncile creditoare.
Cât despre datoriile CRPO, la data de 31.12.1995 acestea se ridicau la 8.477.862 USD, datorii pe care CRPO le-a contactat la diverși creditori și parteneri străini în timpul înțeleptului manageriat al echipei acum (mai 1996, la Cotroceni Ion Iliescu, la Palatul Victoria agramatul Votcăroiu – n.m.) repuse în funcție.
Jaful secolului, marca PSD, la Compania Română de Pescuit Oceanic
Năpădit de povești cu investitori care-au început de la un televizor color și stăpânesc acum hoteluri, avioane, ziare, televiziuni, fabrici și așa mai departe, românul care citește presa se cam va mira de următorul basm de afaceri, excepție de la regula care spune că trăim în sânul unei națiuni de descurcăreți. Lucian David, fostul si actualul (pus de PSD, pe atunci PDSR – n.m.) manager general al SC CRPO SA, a contactat la data de 28.09.1994 (în plină guvernare PSD – n.m.), în numele societății pe care o conducea, un împrumut la banca austriacă RZB, în valoare de 5.750.000 USD. Parte din acest împrumut, respectiv 2.750.000 USD, reprezenta contravaloarea vasului FRIO CLIPER și costurile necesare reparației acestuia. Vasul FRIO CLIPER aparținea băncii austriece, iar valoarea sa fusese stabilită prin contract la 2.145.000 USD, restul de 605.000 USD fiind alocați pentru reparații. Dar, cum socoteala managerului român nu s-a potrivit cu profitul bancherului austriac, cei 605.000 USD n-au fost suficienți pentru reparații, vasul fiind avariat foarte grav în urma unui incendiu. Drept pentru care, banca nici n-a mai virat suma în contul CRPO. Marea lovitură a echipei manageriale (pusă acolo de PSD – n.m.) a fost că a reușit să vândă o navă cumpărată cu 2.145.000 USD drept fier vechi, la prețul de 400.000 USD, realizând astfel o pierdere netă de 1.745.000 de dolari.
Cine-i susține pe incompetenți
Sidor Suhov, fost și ex-fost manager tehnic al CRPO, este frate cu numitul Andrei Suhov, senator PSM (Partidul Socialist al Muncii, aliatul PSD în perioada 1992 – 1996, un grup bolșevic radical creat de Ilie Verdeț, fost prim-ministru ceaușist – n.m.) de Tulcea. Domnul Suhov din parlament colaborează fructuos cu FPP III Transilvania. FPP III Transilvania colaborează fructuos cu CRPO, unul din membrii AGA de la compania în cauză fiind reprezentantul FPP III Transilvania. Până în noiembrie 1995, membru al AGA de la SC CRPO SA a fost și pedeseristul (PSD era atunci PDSR – n.m.) Dan Verbina, fost angajat al IPO (Întreprinderea de Pescuit Oceanic) Tulcea, denumirea strămoșească a CRPO. Timp de un an și mai bine, domnul (de fapt, tovarăș – n.m.) Verbina a închis liniștit ochii la afacerile puse la punct de manageri, și-a ridicat, tot liniștit, salariul plus șpăgile de rigoare și și-a văzut liniștit de treburile lui.
În calitate sa de deputat PDSR (PSD) de Tulcea, domnul Verbina (de fapt, tovarăș – n.m.) face parte (era mai 1996 – n.m.) din comisia pentru politică externă a Camerei Deputaților. Și, ce să vedeți: pe 1.02.1996, primind numărul de înregistrare 8/399, sosește la FPS o scrisoare trimisă de vicepreședintele comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților, dl. Miron Mănescu (tot PSD sau unul dintre aliați, PSM, PRM sau PUNR – n.m.). Scrisoare în care FPS nu este atenționat asupra proastei imagini pe care o are în lume privatizarea românească, ci se explică lu’ fondu’ cum că există ceva nereguli în suspendarea echipei manageriale de la CRPO. Drept pentru care, FPS recurge rapid la răzbunarea amintită în primul paragraf, repunând în funcții echipa destituită cu numai patru luni în urmă. Și asta, deși printr-o adresă din 22 ianuarie 1996 a Parchetului Constanța se certifică faptul că Ion Crișan și Sidor Suhov au fost cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni cu caracter penal. De asemenea, printr-o adresă din 23 martie 1996 a aceluiași Parchet se comunică CRPO că Sidor Suhov este în continuare cercetat (ăștia sunt bolșevicii, o gașcă de infractori și criminali – n.m.), împreună cu alte persoane, într-o cauză penală (înșelăciune în dauna avutului obștesc).
Cu toate acestea, relațiile celor doi parlamentari (PeSeMistul Suhov și PeDeSeRistul Verbina), precum și marea îngădință a șefului FPS, Emil Dima (pus acolo de PSD – n.m.), care n-a vrut să ridice primul piatra, au făcut ca niște manageri nu doar incompetenți, dar și potențiali infractori să fie reinstalați în funcțiile din care fuseseră suspendați tocmai pentru incompetență și prezumția de vinovăție.
Vizita lui Iliescu la Tulcea
Acestea fiind zise, dorim din tot sufletul domnului președinte Ion Iliescu, cel mai iubit fiu al poporului, să beneficieze de un climat favorabil în timpul vizitei de lucru pe care o va efectua zilele acestea (mai 1996 – n.m.) la Tulcea. Cât despre rezolvarea problemelor cu care se confruntă marinarii flotei de pescuit oceanic, reținuți deseori împreună cu navele lor în porturi din străinătate din cauza neplății unor credite, ar cam trebui să ne luăm gândul, atâta vreme cât Emil Dima este șeful FPS, iar șeful lui Emil Dima este Adrian Năstase care, la rândul lui, îl are drept șef pe Ion Iliescu. (“Academia Cațavencu”, nr. 234/1996)

Citeste si articolele:
Guvernarea Vacaroiu-PSD sau cum a fost jefuita Romania
Cum a lasat mafia PSD-ista vistieria tarii goala si un blocaj financiar mortal si total, in 1996, la plecarea de la guvernare
Cum a ucis Iulian Mincu, medicul lui Ceausescu, ajuns ministru in guvernul Vacaroiu – PSD, medicina sociala romaneasca
Cum au incercat guvernele Nastase si Tariceanu sa-i ucida pe romani cu iodul din sare si fierul din paine
Cum a fost jefuita Petromidia de mafia PSD-ista, inainte de a fi vanduta pe nimic
http://asapteadimensiune.ro/cum-a-prapadit-psd-flota-de-pescuit-oceanic-a-romaniei.html


Dosarul FLOTA – Remember



Cu 130 de oameni cercetati, 80 de acuzati si niciun prejudiciu, Dosarul “Flota” intra in galeria marilor fraude economice din Romania sfarsitului de secol XX, perioada in care tara noastra a iesit din “epoca de aur” si a intrat in “epoca tepelor“.
Cum au disparut “fara urma” 286 de nave?
Odata, demult, Romania “inventa” exploatarea la scara industriala a petrolului, nascocea primul avion cu reactie, sau era intre primele trei tari care utilizau laserul in industrie.
Ei bine, am fost mai mult decat atat, vorba poetului – am avut si a patra flota maritima (comerciala) a lumii. O tempora, o mores !

La ora actuala, din toata flota romaneasca nu mai exista decat un munte de dosare penale care pluteste prin tribunalele patriei.
La începutul anului 1990, Flota maritimă de transport ROMANEASCA deţinea 288 nave, cu un tonaj de 5.614,0 mii tdw., restructurată astfel :
– 188 cargouri de mărfuri generale – 1.444 mii tdw. (25,6%);
– 12 tancuri petroliere – 1.090 mii tdw. (19,5%);
– 70 mineraliere – 2.979 mii tdw. (53,2%);
– 18 nave specializate – 101 mii tdw. (1,7%).
În funcţie de anii de vechime, situaţia se prezenta astfel:
– 30 nave sub 5 ani (10,4%);
– 69 nave între 5 – 10 ani (24,1%);
– 91 nave între 10 – 15 ani (31,1%);
– 44 nave între 15 – 20 ani (15,3%);
– 54 nave peste 20 ani.
Din punct de vedere al organizării, flota maritimă de transport era administrată de două companii de navigaţie: Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime (I.E.F.M.) „Navrom“ Constanţa – 275 nave (5.380,0 mii tdw.) şi Întreprinderea de Comerţ Exterior (I.C.E.) „Navlomar“ Bucureşti – 11 nave (225,0 mii tdw.). De asemenea, exista şi compania mixtă „Roliship“ – 2 nave (9.600,0 tdw.), la care 51% din acţiuni erau deţinute de I.E.F.M. „Navrom“ Constanţa, iar 49% din acţiuni aparţineau companiei libiene „Lafico“.
Până la sfârşitul anului 1989, activitatea flotei maritime de transport a fost monopol de Stat, reprezentat prin I.C.E. „Navlomar“ Bucureşti, care prelua prin contracte de cărăuşie mărfurile aparţinând întreprinderilor de comerţ exterior.
La 1 ianuarie 1990, cu toate că flota maritimă (în special cea de petroliere şi mineraliere) era intens exploatată, I.E.F.M. „Navrom“ Constanţa înregistra o datorie externă de 29 milioane dolari.
În anul 1990, în baza Decretului-lege nr. 50/ 1990, 24 de nave au fost vândute de I.E.F.M. „Navrom“ Constanţa, dintre care 19 aveau expirată durata de exploatare normată.
În august 1990, conform H.G. nr. 494/ 9 mai 1990, I.E.F.M. „Navrom“ Constanţa a fost divizată în trei societăţi comerciale pe acţiuni: S.C. „Petromin“ S.A. (specializată în exploatarea navelor petroliere şi mineraliere), S.C. „Navrom“ S.A. (specializată în exploatarea cargourilor de mărfuri generale) şi S.C. „Romline“ S.A. (specializată în exploatarea navelor portcontainere, ro-ro, ferry-boat şi cargouri de mărfuri generale), care şi-au împărţit navele în baza unui protocol semnat la 9 august 1990.
Ulterior, cele trei companii au fost transformate în societăţi comerciale pe acţiuni, specializate în transporturi de mărfuri şi pasageri, cu nave proprii sau închiriate, exploatarea mineralierelor şi petrolierelor, activităţi de brokeraj, repararea, cumpărarea şi vânzarea de nave.
La sfârşitul anului 1993, flota maritimă românească deţinea 244 de nave, totalizând 5.303.664 tdw. (94% faţă de 1 ianuarie 1990), structurate astfel: – „Navrom“: 84 nave (691.860 tdw.) şi deţinea 51% acţiuni în cadrul societăţii mixte „Roliship“ (6 nave – 28.800 tdw.), „Romline“: 77 nave (630.968 tdw.), „Petromin“: 70 nave (3.742.546 tdw.) şi deţinea 50% acţiuni în cadrul unor societăţi mixte (6 nave – 517.954 tdw.).
De asemenea, existau cinci companii cu capital privat: 13 nave (238.290 tdw.).
În perioada 1990-2001, în şantierele navale româneşti au fost construite 19 nave (702.000 tdw.), dar, fapt demn de reţinut, procesul de fabricaţie a acestora era început înainte de 1990!
În octombrie 2001, mai erau înscrise sub pavilion românesc 45 de nave (564.843 tdw.), adică 10% din cele existente la 1 ianuarie 1990
În privinţa flotei fluviale româneşti, situaţia este diferită faţă de cea înregistrată de flota maritimă, neputându-se vorbi despre dispariţia acesteia.
În ceea ce priveşte Flota de Pescuit Oceanic, construită parcă în conformitate cu sloganul propagandistic „Nici o masă fără peşte oceanic!“, din aceasta nu a mai rămas nimic, cazul privatizării Companiei Române de Pescuit Oceanic (C.R.P.O.), provocând o adevărată reacţie în lanţ.
În urma unei anchete a fost descoperită o întreagă contrabandă cu nave din patrimoniul companiei. Ca şi în cazul „Petromin“, dosarul „C.R.P.O.“ ascunde, dincolo de evidentele abateri de la lege, comise de managerul societăţii şi de cumpărătorii „strategici“, acte de corupţie necercetate până la capăt.
Concluziile anchetei au condus spre vârfurile F.P.S. şi chiar mai departe.
În prezent, pavilionul românesc mai este arborat doar pe petrolierul „Histria Topaz“, ex-„Bucşani“ (39.184 tdw. construit în anul 1987), cargoul „Albatros“, ex-„Dej“ (8.750 tdw., construit în anul 1977), navele tip ferry-boat „Eforie“ (12.000 tdw., construită în anul 1991) şi „Mangalia“ (12.000 tdw., construită în anul 1988), precum şi navele tip ro-ro „Sammarina A“, ex-„Păltiniş“ (3.974 tdw., construită în anul 1984) şi „Sammarina M“, ex-„Paşcani“ (4.100 tdw., construită în anul 1982).
Oficial, singurii armatori ai României sunt „Petrom“ (deţine nava „Histria Topaz“), C.F.R. „Marfă“ (deţine navele ferry-boat „Eforie“ şi „Mangalia“) şi afaceristul Stere Samara, care a deţinut navele tip ro-ro „Sammarina M“ şi „Sammarina A“, pe care le-a vândut, însă, unor firme de investiţii financiare din Panama, care nu au solicitat radierea de sub pavilion românesc.
De asemenea, la aceştia se mai adaugă firma „Mihei Shipping“ a armatorului Andrian Mihei.


Acuzat de propria putere


Ziarul “Financiarul” a prezentat dosarul “Flota” asa cum a iesit el pentru prima oara din “malaxorul” anchetatorilor.
Multe dintre deciziile luate de oficiali guvernamentali fata de navele romanesti au fost pur si simplu stupide, asta ca sa ne exprimam gingas. Altele pot fi catalogate drept rau intentionate. Ramane ca dumneavoastra sa judecati, pentru ca instanta a decis ca nu exista niciun prejudiciu in toata afacerea.
Retine atentia faptul ca dosarul ce il incrimineaza pe Traian Basescu de “scufundarea” flotei romanesti – cazul Petromin – nu a fost deschis de adversarii politici din PSD, ci de colegi din Partidul Democrat, chiar pe vremea cand Traian Basescu se afla la putere.
Instrumentat pentru prima oara in 1999 (procuror general era chiar Mircea Criste, un fost membru PD), dosarul il acuza pe Traian Basescu de faptul ca, in 1991, in calitate de ministru al transporturilor, a semnat celebrul contract de asociere cu firma norvegiana “Klaveness” careia, practic, i-au fost vandute 16 nave maritime cu un dolar bucata.
In urma acestui contract, partea romana s-a ales fara nave, dar si cu datorii de aproximativ 20 de milioane de dolari la o banca din Oslo.
Capetele de acuzare
Acuzatiile au fost constituite pe baza verificarilor facute de Directia Generala a Controlului Financiar de Stat la Compania de Navigatie Maritima Petromin SA Constanta. In dosar sunt consemnate urmatoarele ilegalitati:
– In toate cazurile, infiintarea companiilor din strainatate (ale Petromin – n.r.) nu au avut aprobarea Guvernului Romaniei asa cum prevad dispozitiile Decretului-lege nr. 104 din 30 martie 1990.
Documentele de infiintare si functionare a acestor companii au fost aprobate de Basescu Traian – ministrul transporturilor.
Navele apartinand Petromin SA Constanta au arborat pavilion liberian tot prin ordin al ministrului transporturilor, incalcandu-se astfel dispozitiile Decretului nr. 443/1972, ramas in vigoare pana la aparitia Ordonantei Guvernului Romaniei nr. 42 din 29 august 1997, cand a fost abrogat in mod expres de guvernarea CDR. Prejudiciul produs Petromin SA Constanta prin managementul necorespunzator in perioada 1991-1999 este estimat la peste 150 de milioane de dolari.
Falimentul profitabil. Pentru cine?
Petromin a disparut in urma unor decizii menite a o face profitabila. Cel putin asa au sustinut cei implicati in afacere, in frunte cu Traian Basescu.
Potrivit documentelor de la Parchet, in baza unei note a Ministerului Transporturilor (fara numar si data), pe 31 martie 1991 s-a stabilit necesitatea obtinerii unui credit de 45 de milioane de dolari pentru retehnologizarea a 15 nave apartinand Petromin.
Peste nici doua saptamani, pe 11 aprilie, Traian Basescu, in calitate de ministru al transporturilor, semna la Oslo, impreuna cu reprezentantii Petromin si ai firmei norvegiene Klaveness, o scrisoare de intentie prin care se convenea infiintarea unei companii mixte romano-norvegiene, cu sediul in Liberia, pentru exploatarea a 16 nave romanesti. Conditia era ca partea norvegiana sa asigure obtinerea acelui credit de 45 de milioane de dolari necesar retehnologizarii navelor.


Doar şase nave mai arborau drapelul tricolor în 2010


Aşadar, din întregul parc de nave ale flotei maritime comerciale, care reprezenta o mândrie naţională înainte de 1990, doar şase nave mai arborau drapelul tricolor, în iunie 2010, ceea ce, practic, nu mai reprezintă o flotă.
Cu umor negru, marinarii flotei româneşti au denumit-o „Bermude“, aceasta dispărând „misterios“ într-o zonă localizată într-un triunghi ale cărui vârfuri, numite Tranziţie – Corupţie – Incompetenţă, s-au aflat situate în România anilor ’90.
1. Conform specialiştilor englezi, flota României era a 4-a din lume la acea dată; potrivit altor clasamente şi opinii, flota românească era a 9-a sau a 10-a din lume.
2. Din total, 105 unităţi navale erau scoase din exploatare pentru reparaţii sau casare, iar 47,6% ridicau probleme de retehnologizare.

FOARTE INTERESANT!

Dosarul “Flota” – pe scurt

Dosarul “Flota” a fost instrumentat, pentru prima oara, in 1999;



Paguba produsa statului romana fost estimata de anchetatori la peste 11.000 de miliarde de lei;



Initial au fost cercetate 136 de persoane (80 puse sub acuzare)ca ar fi inceput si derulat fraudulos asocierea Petromin SA Constanta cu grupul de firme private Torvald Klaveness Oslo;



In august 2004, pentru 51 dintre acuzati procurorii au separat faptele;



Printre cei trimisi in judecata pentru comiterea unor fapte penale “in legatura directa cu modul defectuos in care si-au exercitat,cu stiinta, atributiile de serviciu” sunt fostii ministri ai transporturilor, Paul Teodoru si Aurel Novac, fostul presedinte al Fondului Proprietatii de Stat, Radu Ovidiu Sarbu, fostii secretari de stat Calin Dragomir Marinescu, Gheorghe Adrian Marinescu si Viorel Oancea;



In 2005, procurorii DNA au separat faptele lui Traian Basescu de cele ale restului inculpatilor, motivandu-se ca seful statului beneficiaza de imunitate;



In septembrie 2007 a fost finalizata o expertiza care a costat 140.000 de lei, prin care s-a tras concluzia ca nu a existat prejudiciu in dosarul “Flota“;



In urma ultimei expertize realizate in februarie 2008, toti cei pusi sub acuzare au fost scosi de sub urmarire penala. Cu exceptia lui Traian Basescu. Este insa greu de crezut ca dupa ce nu va mai fi presedintele Romaniei va mai fi acuzat de ceva intrucat nu exista… prejudiciu.






Si totusi, unde sunt vapoarele?


Traian Basescu a fost sau nu vinovat, asta nu o vom afla niciodata. La un moment dat insa, a scapat o pista foarte interesanta catre anchetatori. El a declarat ca navele cele mai bune din contractul cu Klaveness au ajuns la un membru PSD si la un taranist.
“S-au batut pentru ele. Ei le-au cumparat”– declara Traian Basescu.

Niciuna dintre institutiile statului nu a mers pe aceasta idee, a gasirii “corpului delict“. Surse politice ne-au confirmat insa partial declaratiile din urma cu cinci ani, facute de actualul presedinte.
Cel putin 25 dintre navele Petromin apartin unor armatori romani, acum importanti oameni de afaceri in judetul Constanta.
Concluzia este una trista pentru noi, hilara pentru cineva “din afara“:
Aproape 300 de nave au disparut, dar nimeni nu este vinovat. Nu exista prejudiciu, nu exista fapta penala.
Pentru amuzamentul dumneavoastra, sa va pomenim despre cazul unui sef de serviciu la Navrom, acuzat de abuz in serviciu, fals intelectual si uz de fals.
In timp ce era cercetat penal a reusit performanta sa devina… director economic la Penitenciarul Poarta Alba, cu gradul de maior.
Justitia romana poate fi mandra ca, asemenea savantilor care au cutreierat Triunghiul Bermudelor, a emis doar teorii judiciare. Lipseste doar ipoteza extraterestrilor si a portii catre o alta lume…

PUTETI VEDEA MAI JOS LISTA NAVELOR ROMANESTI REBOTEZATE, CARE INCA NAVIGAU PE MARILE SI OCEANELE LUMII ( 141 ) SI NOII LOR PROPIETARI:
Unde este FLOTA României
Click pe fosta denumire (cea romaneasca) si veti vedea fotografia navei








Surse :
http://stareanatiunii.com/amintiri-despre-o-flota-pierduta.html sihttp://stareanatiunii.com/unde-este-flota-romaniei-lista-navelor.html


https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/10/09/un-dosar-nerezolvat-disparitia-flotei-romaniei-a-patra-ca-marime-din-lume/



Basescu  , PSD - Dima știe despre nave !
Traian Basescu, invitat la emisiunea Nasul, pe B1TV explica ce este de fapt cu dosarul flota. Aflati si voi, cei care eventual nu stiti, de ce se leaga de el. Mai aflati, pentru cei care nu stiati, ca Nicolae Vacaroiu a vandut 21 de nave din flota.


https://www.youtube.com/watch?time_continue=4&v=VRQmjiCRKWA