TOATĂ OPINCA ! SĂ CADĂ VLĂDICA !
În ultimul timp, verbul a uzurpa şi derivatele lui (uzurpare, uzurpator etc.) a umplut toate ziarele din republică, fiind adresat, îndeosebi, celor trei partide din Alianţa pentru Integrarea Europeană care se află la guvernare. Cuvîntul uzurpare (în contextul uzurparea puterii de stat) îl auzim zilnic la posturile de televiziune, fiind rostit cu multă pasiune nu numai de către comuniştii aflaţi în opoziţie, dar şi de liderii partidelor de buzunar din afara Parlamentului, urmărindu-se unicul scop: de a provoca organizarea unor alegeri anticipate, aceştia crezînd că îşi vor lua cumva revanşa şi vor pune mîna pe putere. Tot paradoxul însă constă în faptul că, în cazul dat, sintagma uzurparea puterii de stat nu este folosită adecvat, opinia publică fiind manipulată în modul cel mai direct.
În „Marele dicţionar de neologisme”, apărut în 2002, la pagina 909 citim: a uzurpa – a acapara, a-şi însuşi prin violenţă sau prin fraudă un bun, un drept, o calitate etc. Mai cităm o sursă: conform „Dicţionarului explicativ al limbii române moderne”, a uzurpa înseamnă a-şi însuşi în mod abuziv un bun, un drept etc. care aparţine altuia. Semnificaţia corectă a sintagmei menţionate mai sus o desprindem şi din Codul Penal al Republicii Moldova, volum editat în 2010 în două limbi: română şi rusă, în care titlul articolului 339 – „Uzurparea puterii de stat” este tradus în varianta rusă – „Zahvat gosudarstvennoi vlasti”, adică acapararea puterii de stat.
Pornind de la aceste explicaţii, apare întrebarea: cum ar putea fi învinuită actuala majoritate parlamentară de uzurparea (acapararea) puterii de stat, cînd ea deţine deja această putere? Altfel vorbind, însuşirea prin violenţă sau în mod abuziv a puterii de stat nu poate nicidecum să i se atribuie Alianţei, fiindcă mandatele pe care le-au căpătat deputaţii respectivi nu au fost obţinute în mod fraudulos, ci prin dorinţa electoratului de a schimba lucrurile spre bine după ce comuniştii, timp de opt ani, nu au fost în stare să îmbunătăţească condiţiile de trai ale cetăţenilor, să încetinească exodul populaţiei etc. În cazul dat, anume comuniştii pot fi numiţi adevăraţi uzurpatori, deoarece anume ei atentează acum la puterea de stat, încercînd să vină din nou la putere prin fraude, folosind diferite sloganuri mincinoase şi demagogice.
Recapitulînd cele expuse mai sus, e clar că AIE nu are nimic în comun cu uzurparea actualei puteri de stat. Alta e că în cadrul Alianţei a apărut problema privind alegerea şefului statului, vehiculată pe nedrept la cel mai înalt nivel, încît populaţiei i s-a inoculat părerea falsă că alegerea preşedintelui republicii ar rezolva urgent toate problemele cu care se confruntă azi societatea. Este ştiut însă că alegerea şefului statului a fost tergiversată din vina opoziţiei parlamentare: în 2010, comuniştii au organizat boicotul referendumului prin care preşedintele urma să fie ales de popor; în 2011, cînd Alianţa identificase cele două voturi de care era nevoie, opoziţia a pus la cale blocajul, nepermiţînd membrilor ei să ia parte la votare. Tărăgănarea alegerii şefului statului s-a produs şi din cauza condiţionării de către opoziţie a unui candidat apolitic la această funcţie, ceea ce, în opinia multor analişti, – un conducător de stat apolitic, ar fi o utopie. Prin urmare, rezolvarea chestiunii privind alegerea preşedintelui republicii, fiind mereu blocată de către opoziţie, nu poate nicicum să fie asemuită cu o uzurpare a puterii de stat.
Alianţa este învinuită de faptul că vrea cu orice preţ să se menţină la putere. Dar acesta nu este un cusur al AIE, ci un drept şi o obligaţie a ei de a-şi menţine puterea pe întreaga perioadă de patru ani pentru care a fost aleasă, de a avea posibilitatea să-şi realizeze angajamentele asumate în faţa alegătorilor. Altă cale nu există. Or, Alianţa ar putea fi aspru condamnată de electorat, dacă ea şi-ar da demisia la cererea neîntemeiată şi aberantă a comuniştilor, lăsîndu-i să vină iar la putere prin procedee nepermise. Zicem acestea pentru că liderul PCRM V. Voronin, aflat în agonie după ce a fost părăsit de cîţiva deputaţi, încearcă acum să recurgă la unele metode nelegitime pentru a-şi atinge scopul. Zilele trecute, prin postul său de televiziune NIT, dînsul s-a adresat către organele locale, raionale şi orăşeneşti (alese de comunişti) chemîndu-le să nu se supună autorităţilor publice constituţionale, ci să li se ceară acestora, cu toată insistenţa, demisia. Astfel, liderul comuniştilor crede că va crea în societate un haos şi dezordine care i-ar aduce succesul rîvnit.
Ne întrebăm: oare liderul comuniştilor cunoaşte legile care funcţionează pe teritoriul republicii? În primele alineate ale art. 341 din Codul Penal citim: chemările publice la răsturnarea orînduirii constituţionale, precum şi difuzarea, în acest scop, prin diferite forme, a materialelor cu asemenea chemări, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 3 ani; aceleaşi acţiuni săvîrşite de două sau mai multe persoane se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 pînă la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 1 la 4 ani. Şi iarăşi ne întrebăm: oare justiţia constituţională nu este în stare să recurgă la legislaţia în vigoare şi să-i pună la punct pe asemenea infractori?
Alexandru DONOS
În ultimul timp, verbul a uzurpa şi derivatele lui (uzurpare, uzurpator etc.) a umplut toate ziarele din republică, fiind adresat, îndeosebi, celor trei partide din Alianţa pentru Integrarea Europeană care se află la guvernare. Cuvîntul uzurpare (în contextul uzurparea puterii de stat) îl auzim zilnic la posturile de televiziune, fiind rostit cu multă pasiune nu numai de către comuniştii aflaţi în opoziţie, dar şi de liderii partidelor de buzunar din afara Parlamentului, urmărindu-se unicul scop: de a provoca organizarea unor alegeri anticipate, aceştia crezînd că îşi vor lua cumva revanşa şi vor pune mîna pe putere. Tot paradoxul însă constă în faptul că, în cazul dat, sintagma uzurparea puterii de stat nu este folosită adecvat, opinia publică fiind manipulată în modul cel mai direct.
În „Marele dicţionar de neologisme”, apărut în 2002, la pagina 909 citim: a uzurpa – a acapara, a-şi însuşi prin violenţă sau prin fraudă un bun, un drept, o calitate etc. Mai cităm o sursă: conform „Dicţionarului explicativ al limbii române moderne”, a uzurpa înseamnă a-şi însuşi în mod abuziv un bun, un drept etc. care aparţine altuia. Semnificaţia corectă a sintagmei menţionate mai sus o desprindem şi din Codul Penal al Republicii Moldova, volum editat în 2010 în două limbi: română şi rusă, în care titlul articolului 339 – „Uzurparea puterii de stat” este tradus în varianta rusă – „Zahvat gosudarstvennoi vlasti”, adică acapararea puterii de stat.
Pornind de la aceste explicaţii, apare întrebarea: cum ar putea fi învinuită actuala majoritate parlamentară de uzurparea (acapararea) puterii de stat, cînd ea deţine deja această putere? Altfel vorbind, însuşirea prin violenţă sau în mod abuziv a puterii de stat nu poate nicidecum să i se atribuie Alianţei, fiindcă mandatele pe care le-au căpătat deputaţii respectivi nu au fost obţinute în mod fraudulos, ci prin dorinţa electoratului de a schimba lucrurile spre bine după ce comuniştii, timp de opt ani, nu au fost în stare să îmbunătăţească condiţiile de trai ale cetăţenilor, să încetinească exodul populaţiei etc. În cazul dat, anume comuniştii pot fi numiţi adevăraţi uzurpatori, deoarece anume ei atentează acum la puterea de stat, încercînd să vină din nou la putere prin fraude, folosind diferite sloganuri mincinoase şi demagogice.
Recapitulînd cele expuse mai sus, e clar că AIE nu are nimic în comun cu uzurparea actualei puteri de stat. Alta e că în cadrul Alianţei a apărut problema privind alegerea şefului statului, vehiculată pe nedrept la cel mai înalt nivel, încît populaţiei i s-a inoculat părerea falsă că alegerea preşedintelui republicii ar rezolva urgent toate problemele cu care se confruntă azi societatea. Este ştiut însă că alegerea şefului statului a fost tergiversată din vina opoziţiei parlamentare: în 2010, comuniştii au organizat boicotul referendumului prin care preşedintele urma să fie ales de popor; în 2011, cînd Alianţa identificase cele două voturi de care era nevoie, opoziţia a pus la cale blocajul, nepermiţînd membrilor ei să ia parte la votare. Tărăgănarea alegerii şefului statului s-a produs şi din cauza condiţionării de către opoziţie a unui candidat apolitic la această funcţie, ceea ce, în opinia multor analişti, – un conducător de stat apolitic, ar fi o utopie. Prin urmare, rezolvarea chestiunii privind alegerea preşedintelui republicii, fiind mereu blocată de către opoziţie, nu poate nicicum să fie asemuită cu o uzurpare a puterii de stat.
Alianţa este învinuită de faptul că vrea cu orice preţ să se menţină la putere. Dar acesta nu este un cusur al AIE, ci un drept şi o obligaţie a ei de a-şi menţine puterea pe întreaga perioadă de patru ani pentru care a fost aleasă, de a avea posibilitatea să-şi realizeze angajamentele asumate în faţa alegătorilor. Altă cale nu există. Or, Alianţa ar putea fi aspru condamnată de electorat, dacă ea şi-ar da demisia la cererea neîntemeiată şi aberantă a comuniştilor, lăsîndu-i să vină iar la putere prin procedee nepermise. Zicem acestea pentru că liderul PCRM V. Voronin, aflat în agonie după ce a fost părăsit de cîţiva deputaţi, încearcă acum să recurgă la unele metode nelegitime pentru a-şi atinge scopul. Zilele trecute, prin postul său de televiziune NIT, dînsul s-a adresat către organele locale, raionale şi orăşeneşti (alese de comunişti) chemîndu-le să nu se supună autorităţilor publice constituţionale, ci să li se ceară acestora, cu toată insistenţa, demisia. Astfel, liderul comuniştilor crede că va crea în societate un haos şi dezordine care i-ar aduce succesul rîvnit.
Ne întrebăm: oare liderul comuniştilor cunoaşte legile care funcţionează pe teritoriul republicii? În primele alineate ale art. 341 din Codul Penal citim: chemările publice la răsturnarea orînduirii constituţionale, precum şi difuzarea, în acest scop, prin diferite forme, a materialelor cu asemenea chemări, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 3 ani; aceleaşi acţiuni săvîrşite de două sau mai multe persoane se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 pînă la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 1 la 4 ani. Şi iarăşi ne întrebăm: oare justiţia constituţională nu este în stare să recurgă la legislaţia în vigoare şi să-i pună la punct pe asemenea infractori?
Alexandru DONOS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu